Proiectul pentru reîmpărţirea României va fi abandonat dacă UDMR refuză varianta preşedintelui


Proiectul referitor la reîmpărţirea României va fi abandonat în cazul în care UDMR va refuza varianta de opt regiuni plus Harghita şi Covasna drept judeţe separate. Declaraţia a fost făcută de secretarul general al PDL pentru Gândul.Oltean a declarat într-un interviu că întreaga discuţie referitoare la reîmpărţirea României va fi abandonată dacă UDMR va refuza oferta primită din partea preşedintelui Traian Băsescu.
De asemenea, Oltean a precizat că o astfel de reorganizare nu va mai fi posibilă decât după alegerile parlamentare programate la sfârşitul anului viitor.
Astfel, UDMR va trebui să decidă sâmbătă, în cadrul întâlnirii unionale de la Târgu Mureş dacă vor ca proiectul să mai fie aplicat sau nu. Secretarul general PDL a adăugat că „este o ofertă pe care ar fi păcat să o piardă”.
Oltean a exclus şi varianta ca UDMR să primească mai mult de atât: „Exclus orice în afara a ceea ce am oferit la ultima noastră întâlnire.”
Acesta a menţionat şi faptul că PDL nu are nimic de pierdut, la nivel de imagine, din acest proces de reorganizare: „Vă rog să observaţi că electoral nu avem ce pierde. Noi nu dăm nimic UDMR-ului. Judeţele Harghita şi Covasna rămân în continuare în aceeaşi formulă. Le lăsăm să funcţioneze ca până acum. Care e favoarea făcută UDMR-ului, care să ne pună pe noi în dificultate?”
UDMR: Varianta cu statut special pentru cele două judeţe are zero şanse
Deputatul UDMR Peter Lakatos a declarat, pentru Gândul, că şi PDL a fost luat prin surprindere de preşedintele Traian Băsescu. „Vin colegi din PDL la noi şi ne spun: “
Lakatos a adăugat că oferta pentru a păstra un statut special pentru cele două judeţe “are zero şanse” de a fi acceptată de către Uniune, singura variantă rezonabilă fiind amânarea proiectului.
Lakatos nu este singurul membru UDMR care vede o problemă în actualele variante expuse.
Deputatul Attila Korodi a precizat că aceste variante nu rezolvă problema a un milion de maghiari din alte zone. De asemenea, acesta a spus că speră să existe deschidere din partea PDL pentru amânarea unei decizii în această privinţă.
“Sunt şanse mici ca oferta să fie acceptată. Din discuţiile de până acum în diferite foruri ale noastre, aşa se conturează”, a declarat pentru Gândul şi liderul senatorilor UDMR, Fekete Szabo Andras Levente.

Related posts

Leave a Comment