Washington Post: Atacul lui Băsescu la adresa Regelui Mihai aduce aminte de era comunistă


Atacul preşedintelui României, Traian Băsescu, la adresa Regelui Mihai a ajuns în presa internaţională. Washington Post arată într-un articol că Băsescu îl acuză pe Regele Mihai de a fi responsabil pentru Holocaustul din România şi îl numeşte “slugă la ruşi”.Publicaţia arată că Băsescu îl consideră responsabil pe Rege pentru moartea a 280.000 de evrei şi 11.000 de ţigani. Preşedintele a adăugat că abdicarea regelui în decembrie 1947 a fost “un act de trădare”.
“Comentariile lui Băsescu i-au şocat pe români care îl respectă pe fostul monarh şi preţuiesc rolul său în istorie”. Publicaţia americană adaugă faptul că poziţia preşedintelui este similară celei din perioada comunistă, când Regele Mihai era desconsiderat de regim, iar rolul său a fost minimalizat.
Regele Mihai, care va împlini anul acesta 90 de ani, este unul dintre puţinii lideri din perioada celui de-al Doilea Rãzboi Mondial încã în viaţă şi avea relaţii bune cu comunitatea de evrei atunci când conducea ţara, conchide sursa citată.

Related posts

Leave a Comment