Proiectul de lege a pensiilor publice prevede indexarea anuală a pensiilor cu rata inflaţiei şi cu 50% din creşterea salariului mediu, iar plafonul pentru plata contribuţiilor la bugetul asigurarilor sociale a fost stabilit la 7 salarii medii“Vârsta de pensionare a ramas de 65 de ani, atât pentru bărbaţi, cât şi pentru femei, iar modul de calcul al valorii punctului de pensie va avea în vedere inflaţia anuală şi creşterea salariului mediu. Totodată, am decis să creştem plafonul pentru plata contribuţiilor la bugetul asigurărilor sociale la şapte salarii medii pe economie, pentru că nu poţi pune o persoana care câştiga 100.000 de lei să plateasca 30% la bugetul de pensii”, a afirmat Mihai Seitan, secretar de stat în Ministerul Muncii. Oficialul a precizat ca Fondul Monetar International (FMI) si Banca Mondială au cerut României să urce mai rapid vârsta de pensionare la 65 de ani, respectiv mai devreme de 2030, cât prevede actualul proiect de lege, însă deocamdată nu s-a convenit nimic în acest sens. Ministerul Muncii a respins propunerea sindicatelor ce viza scăderea vârstei de pensionare a femeilor cu un an pentru fiecare copil nascut, dar nu mai mult de trei ani. “Am preluat 80% din cele 150 de amendamente propuse de sindicate, însă nu am acceptat ca vârsta de pensionare sa fie redusa la 63 de ani, de la 65 de ani, şi ca femeilor să li se reducă vârsta de pensionare cu un an pentru fiecare copil nascut”, a spus oficialul.
Related posts
-
UpNews: Peste 110 000 de elevi și copii de grădiniță au început un nou an școlar, la Cluj
Anul școlar 2026-2027 a debutat oficial luni, 7 septembrie, în toate unitățile de învățământ din țară.... -
Cum s-a dezvoltat piscicultura în județul Cluj în ultimele decenii
Piscicultura s-a dezvoltat foarte mult în județul Cluj, cu ajutorul investițiilor private, dar și al proiectelor... -
Zborurile spre Tel Aviv revin pe Aeroportul Cluj – cât costă biletele și care este programul
Vești bune pentru pasagerii din Transilvania. Aeroportul Internațional „Avram Iancu” Cluj, Consiliul Județean Cluj și compania...
