Whisky, vechi de o sută de ani, descoperit îngropat în gheaţa din Antarctica

Cinci lăzi de whisky şi brandy, care au aparţinut exploratorului polar Ernest Shackleton, au fost descoperite, după mai bine de 100 de ani. Lăzile erau îngropate sub coliba lui Shackleton, construită de explorator în Antarctica, în 1908, cu ocazia unei expediţii ratate la Polul Sud. Ele au fost descoperite încă din 2006, dar erau îngropate mult prea adânc în gheaţă pentru a putea fi extrase. În plus, la momentul respectiv se credea că este vorba de numai două lăzi.O parte din lăzi au fost deteriorate de gheaţa în care au fost îngropate, aşa că experţii ar putea întâmpina dificultăţi în încercarea de a recupera conţinutul.
Descoperirea este „un dar din paradis”, a declarat un reprezentant al companiei producătoare a băuturii, Whyte and Mackay. Richard Paterson, directorul compania care i-a livrat băuturile lui Shackleton, a declarat că „dacă poate va putea fi extras conţinutul sticlelor şi analizat, reţeta originală ar putea fi reconstituită”. „Având în vedere că reţeta originală a fost de mult pierdută, această descoperire ar putea să deschidă o nouă poartă a istoriei”, a adăugat el.
Expediţia lui Shackleton către Polul Sud, care a avut loc între 1908 şi 1909, a fost sortită eşecului. Temerarii au rămas foarte repede fără provizii şi au fost nevoiţi să renunţe, când mai aveau numai aproximativ 150 de kilometri până la atingerea destinaţiei finale. Polul Sud a fost în final atins pentru prima dată de exploratorul norvegian Roald Amundsen, în 1911.

Related posts

Leave a Comment