#vestibune: Noi cazuri de pacienți vindecați de infecția cu COVID-19

267 de români s-au vindecat de infecția cu coronavirus, anunță reprezentanții Grupului de Comunicare Strategică. În județul Cluj, potrivit prefectului Mircea Abrudean, au fost vindecate și externate 11 persoane, însă doar opt dintre ele apar în raportarea centralizată de la nivel național, care dă următoarea situație pe județe: 91 la București, 58 la Timiș, 28 la Iași, 23 la Caraș-Severin, 20 la Prahova, 13 la Constanța, 8 la Dolj, 8 la Cluj, 5 la Brașov, 5 la Galați, 2 la Bihor, 2 Argeș, 1 la Brăila, 1 la Mureș, 1 la Neamț, 1 la Alba, potrivit UPNews.ro.

Până astăzi, pe teritoriul României, au fost confirmate 2.738 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). În județul Cluj au fost declarate infectate 105 persoane, cifră din care trebuie scăzut numărul vindecaților.

De la intrarea în vigoare a Ordonanței Militare nr. 2 și până în prezent, Poliția a plasat în carantină instituționalizată 1.290 de persoane care nu au respectat perioada de autoizolare. De asemenea, 50 de persoane aflate în carantină au părăsit locația în care au fost plasate, pentru acestea  fiind dispusă măsura carantinării pentru o nouă perioadă de 14 zile.

Totodată, până acum, 94 de persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19, internate în spitale din Dolj, București, Iași, Suceava, Arad, Bacău, Timiș, Cluj, Neamț, Hunedoara, Constanța, Satu Mare, Sibiu, Ialomița, Bistrița-Năsăud, Covasna și Mureș, au decedat.

De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 278 noi cazuri de îmbolnăvire.

La ATI, în acest moment, sunt internați 78  de pacienți.

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt  15.407 de persoane. Alte 114.699 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 28.483 teste.

Related posts

Leave a Comment