Documentele vremii arată clar care au fost numele şi împrejurările trădării în urma căreia a fost prins Horea. Capul răscoalei din 1784, împreună cu confratele său, Cloşca, se ascunsese într-un bordei, al cărui amplasament era cunoscut de puţină lume. Răscoala fusese înfrântă în toamna târzie a acelui an, iar în primăvară, Horea intenţiona să îşi mobilizeze din nou oamenii.
Autorităţile austriece au căutat, în aceste condiţii, moţi dispuşi să îl trădeze. În cele din urmă, au fost găsiţi şi trădători. Unii dintre ei erau sătui de ororile comise de toate părţile implicate în răscoală şi în reprimarea ei. Alţii erau atraşi de promisiunea de a fi eliberaţi din iobăgie.
Printre trădători s-au numărat fraţii Nuţu şi Ion Ursu, verii lui Horea, Gheorghe, Vasile şi Simion Matieş, Simion, Iacob şi Dumitru Neagu şi Ştefan Trif. Aceştia au anunţat în satul natal, Mătişeşti, că merg să vâneze porci mistreţi. Ei, de fapt, au devenit călăuze pentru soldaţii imperiali care doreau să îi prindă pe şefii răsculaţilor. Trădătorii s-au putut apropia de Horea şi de Cloşca, care îi cunoşteau şi care aveau încredere în ei. Au tăbărât pe cei doi capi ai răscoalei şi i-au legat. Horea a reuşit să arunce în foc nişte hârtii care au ars imediat. Ulterior, a fost prins şi Crişan, cu ajutorul preotului ortodox Moise din Cărpiniş.
Soarta celor trei capi ai răscoalei este cunoscută. Crişan a reuşit să se spânzure cu nojiţele de la opinici, iar Horea şi Cloşca, torturaţi sălbatic, au fost traşi pe roată. Însă soarta trădătorilor lor este mai puţin cunoscută. În februarie 1785, la Zlatna, a fost organizată o ceremonie publică, în care trădătorii au primit 600 de galbeni şi diplome de eliberare din iobăgie, chiar din partea guvernatorului Transilvaniei, Samuel von Brukenthal. Popa Moise din Cărpiniş a primit o medalie şi statutul de nobil.
Însă viaţa trădătorilor s-a transformat într-un calvar. În sat, ei erau ostracizaţi şi ameninţaţi cu moartea. Pentru a scăpa de răzbunarea rudelor şi prietenilor lui Horea, în primăvara anului 1785, au hotărât să fugă şi să se ascundă. Au ajuns până în apropierea satului Hăşdate, pe Dealul Cucului, unde şi-au construit nişte bordeie, spre care nu era nici un drum de acces. Doar cei care cunoşteau cărările tainice ale pădurii puteau să ajungă la ei. Aceştia au fost primii locuitori ai satului Valea Ierii, azi una dintre cele mai frumoase destinaţii turistice din judeţul Cluj.
