Un nou Tezaur Uman Viu, în județul Cluj

Cărbunarul Iosif Bordea din localitatea clujeană Muntele Rece a fost desemnat de Ministerul Culturii, prin Comisia Națională pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial, Tezaur Uman Viu.

Titlul de TEZAUR UMAN VIU este viager, personal și netransmisibil și se acordă pentru România de către Comisia Națională pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial.

„Iosif a Mițului din Muntele Rece”, așa cum îl știu sătenii, are 63 de ani și duce mai departe meșteșugul de „a face cărbunare”, ajutat de soția lui, Ileana. A învățat în tinerețe, alături de tatăl și bunicul său. Puținii căuaci care mai sunt activi în zonă își aduc cărbunii de la el, astfel, contribuția cărbunarului este extrem de importantă la desfășurarea și menținerea în timp a activității fierăriilor din zonă.

Cărbunarul și-a crescut cei nouă copii practicând acest meșteșug. Este singurul cărbunar cu activitate constantă în zonă, susținând implicit activitatea fierăriilor de pe aria comunelor Măguri-Răcătău și Gilău, ateliere care și ele sunt în pericol de dispariție.

Alături de cărbunarul clujean Iosif Bordea au primit titlul de Tezaur Uman Viu alți 14 păstrători și continuatori ai tradițiilor românești, la nivel național.

Cei care primesc această distincție transmit, prin talentul și efortul lor, un anumit element de patrimoniu cultural imaterial, în forma și cu mijloacele tradiționale nealterate, contribuind, astfel, la asigurarea viabilității acestuia în cadrul comunităților.

Pornit ca o inițiativă UNESCO pentru salvgardarea, păstrarea și transmiterea patrimoniului cultural imaterial, programul face parte din măsurile luate de Ministerul Culturii privind protejarea patrimoniului cultural imaterial și urmărește identificarea și recunoașterea la nivel național a celor care sunt creatori și păstrători ai valorilor tradiționale, în cadrul comunităților din care fac parte.

Related posts

One Thought to “Un nou Tezaur Uman Viu, în județul Cluj”

  1. […] clujenii care dețin acest titlu sunt Simion Drînda, Iosif Bordea, Viorica Tripon, Ioan Moldovan, Nicolae Vădan, Ferenc Lovász, Alexandru Ciurcui, Membrii Trio […]

Leave a Comment