Tudor Scripor, clujeanul care a creat alfabetul tactil al culorilor

Un român a inventat un alfabet al culorilor pentru nevăzători. Clujeanul Tudor Scripor a transpus în semne grafice tactile diferitele culori și senzații din natură. Alfabetul Scripor al culorilor completează alfabetul Braille al literelor și cifrelor. Invenția lui Tudor Scripor a fost premiată cu medalia de aur la Salonul Internațional de Inventică din Geneva și a primit mai multe distincții la nivel internațional.

Tudor Scripor este unul dintre cei mai cunoscuți tineri artiști plastici din Cluj. A absolvit cursurile de iconografie ale Facultății de Teologie Greco-Catolică a Universității Babeș-Bolyai și a predat cursuri de artă bizantină la Institutul Beato Angelico din Milano și la Universitatea Statului Arizona din Statele Unite ale Americii. Tudor Scripor decis, în urmă cu câțiva ani, să se implice în crearea unui sistem care să permită nevăzătorilor să descopere culorile din jurul lor. Așa s-a născut alfabetul Scripor.

Alfabetul Scripor va fi utilizat de acum înainte la nivel mondial, atât în creații artistice, cât și pentru lucruri extrem de pragmatice, cum ar fi accesibilizarea pentru nevăzători a liniilor de metrou care au diferite culori.

Mai multe detalii, într-o emisiune realizată de Via Cluj TV:

Related posts

Leave a Comment