
Preşedintele României, Traian Băsescu, l-a decorat azi pe directorul Institutului Oncologic din Cluj, Alexandru Irimia. Şeful statului a spus că este impresionat de realizările medicilor de la unitatea sanitară clujeană, care împlineşte 80 de ani de existenţă.Traian Băsescu a vizitat saloanele institutului clujean, apoi a participat la o ceremonie aniversară care a fost ţinută în Sala Europa de şla Casa de Cultură a Studenţilor. Preşedintele României a renunţat la discursul pregătit de consilierii săi pentru acest eveniment, pentru că a spus că, după cele văzute în institutul clujean, discursul său nu ar mai fost fost potrivit.
Preşedintele României i-a lăudat pe cei care conduc institutul din Cluj şi a spus că poate să fie un exemplu pentru sistemul medical românesc. El a spus că este impresionat de lucrurile realizate cu aceleaşi resurse de care au beneficiat şi alte spitale. Traian Băsescu a adăugat că, de acum încolo, nu mai mai lua în considerare pe cei care îi vorbesc despre starea proastă a sistemului sanitar şi a adăugat că este de părere că se poate vorbi despre management defectuos în astfel de cazuri.
Traian Băsescu a recunoscut că unele dintre rezervele sale au fost provocate şi de experienţa medicală prin care a trecut. El a amintit de comisiile de medici care îl consultau de dimineaţa până seara fără să ia vreo decizie. Şeful statului a adăugat că, de acum înainte, pe cei care îi spun că nu sunt bani pentru sistemul sanitar, îi va trimite la Cluj, ca să vadă lucrurile făcute de „o echipă formidabilă”, formată din oameni cu experienţă şi din tineri.
Preşedintele României a mai spus că i-a plăcut faptul că, în ciuda faptului că mulţi consideră cancerul drept o boală necruţătoare, 50 la sută dintre pacienţii Institutului Oncologic din Cluj pleacă sănătoşi. Traian Băsescu a mai spus că i-a plăcut faptul că pacienţii sunt plini de speranţă şi că sunt serviţi de oameni frumoşi, de oameni care ştiu să zâmbească.