Cel de-al doilea congres al Partidului Popular al Maghiarilor din Transilvania a început la Cluj. La întrunire participă 386 de delegaţi, dar şi invitaţi precum secretarul de stat din Ministerul Afacerilor Externe al Ungariei, Zsolt Nemeth, ambasadorul Ungariei la Bucureşti, Oszkar Fuzesi, consulul general al Ungariei de la Cluj, Janos Magda, ori reprezentanţi ai organizaţiilor maghiare din Ucraina subcarpatică, Serbia ori Austria.De asemenea, preşedintele Partidului Unităţii şi Convergenţei din Catalonia, Mark Gafarot i Monijo, este invitat de onoare. Delegaţii la Congresul PPMT urmează să valideze noua conducere a acestei formaţiuni, precum şi noul program politic al formaţiunii. Pentru funcţia de preşedinte al PPMT candidează fostul deputat Tibor Toro, iar pentru funcţiile de vicepreşedinţi candidează Melinda Kiraly, Elod Papp, Zsolt Szilagyi, Gyula Zatyko, Zoltan Zakarias şi Erika Benedek. Programul PPMT prevede autonomie naţională pentru maghiarii din Transilvania. Delegaţii la Congresul PPMT de la Cluj urmează să valideze şi o serie de propuneri de modificare a Constituţiei, care ar urma să ducă la adoptarea acestei autonomii.
Related posts
-
Pelerinaj de Sfânta Maria Mare în Cluj: ortodocșii la Nicula, greco-catolicii la Sanctuarul din Cluj-Napoca
Pelerinajele de Sfânta Maria Mare încep în această seară. Mănăstirile și sanctuarele dedicate Maicii Domnului din... -
Brandul spaniol Cortefiel vine la RIVUS – grup gigant din Spania aduce trei mărci pe 1.000 mp
Grupul spaniol Tendam, unul dintre cei mai mari jucători din industria de fashion din Peninsula Iberică,... -
Ziua Internațională a Tineretului 2026: contexte diferite, aspirații comune
Peste 1,3 miliarde de tineri cu vârste între 15 și 24 de ani formează astăzi cea...
