Vacanța de vară a rămas în urmă, iar sezonul estival, din acest an, devine, ușor, o amintire pentru majoritatea dintre noi. Cu toate acestea, dacă beneficiați de tichete de vacanță pe care nu le-ați folosit încă și v-ați propus să evadați din cotidian pentru câteva zile sau să petreceți un weekend departe de zarva orașului, regăsiți, mai jos, cinci pensiuni, unde vă puteți relaxa, profitând de aceste tichete.
Pensiunea Poiana Soarelui este amplasată în mijlocul Parcului Natural Apuseni, în satul de munte Smida, într-un cadru natural deosebit, la 90 km de orașul Cluj-Napoca. Pensiunea se diferențiază printr-o arhitectură deosebită cu elemente moderne încadrându-se armonios cu peisajul montan. La dispoziția turiștilor sunt 15 camere dotate modern și un restaurant local. Există atât camere duble, twin, single, cât și apartamente. De asemenea, Poiana Soarelui dispune de o parcare privată, zonă de relaxare și foc de tabără în serile senine. Pentru pasionații de drumeție și excursii montane, sunt puse la dispoziție informații despre atracțiile turistice din apropiere.
Mai multe detalii regăsiți aici.
Cu o înfățișare elegantă și spațioasă, aproape de porțile centrului intoric al Sibiului, Villa Santa Maria vă așteaptă să petreceți o vacanță perfectă. Profitând de o zonă linistită numită Turnisor, strada Livezii, unde se află Villa Santa Maria, are acces direct din DN1 și este ușor de găsit. Locația vă pune la dispoziție 16 camere, parcare, gradină de vară, sală de evenimente. Roman si Simona Hartmann, împreună cu o femelă labrador foarte prietenoasă, sunt cei care va asteaptă aici și sunt dornici de a vă cunoaște.
Pentru rezervări și alte precizări, click aici.
Vila Honor se află în inima Transilvaniei, la poalele munţilor Harghitei, sub vârful Harghita Mădăraş. Vila Honor îşi aşteaptă oaspeţii cu zece camere pentru două persoane, atât cu pat matrimonial cât şi cu două paturi separate. De asemenea este amenajată şi o cameră pentru persoane cu dizabilităţi. În caz de nevoie în fiecare cameră se pot pune paturi suplimentare. Vila Honor este ideala pentru petrecerea timpului liber a întregii familii. Ambianța plăcută, natura înconjuratoare, aerul curat, toate oferă posibilități pentru deconectare, relaxare și odihnă activă. Pe masă veți gasi pâine tradițională secuiască, a cărei preparare poate fi urmarită, de către cei interesați. Pentru detalii, click aici.
Pesiunea Carma dispune de cazare la standarde europene. Aceasta are un living mare, cu șemineu, 2 canapele și 1 colțar, 2 băi de serviciu. Animalele de companie sunt acceptate. Dispune de oferte speciale pentru grupuri. Se pot organiza evenimente. Pentru cei care doresc să facă un grătar sau ceaun în aer liber, există și această posibilitate. Terasa este spațioasă, cu loc pentru servirea mesei, televizor și cu răcitor pentru băuturi. Pensiunea are și loc de joacă pentru copii.
Detalii aici.
Dacă ați pășit în împărăția culmilor Trascăului, poposiți la Conacul Secuiesc și bucurați-vă de liniștea vindecătoare a locurilor. La poalele Pietrei Secuiului, ce convinge până și soarele să răsară de două ori, camere tihnite și bucate tradiționale vă îmbie la tihnă ca-ntr-o altă lume. Inspirat din arhitectura tradițională a zonei Rimetea-Colțești, aflate în patrimoniul cultural european, Conacul Secuiesc îmbină farmecul trecutului cu cerințele moderne de cazare, de patru margarete.
Aici detalii.