Theodor Paleologu face cursuri de discurs motivaţional în locuri inedite: bisericile fortificate transilvănene

Lectorul Theodor Paleologu şi Fundaţia Biserici Fortificate organizează la final de iulie, început de august, două sesiuni ale Şcolii de vară despre discurs motivaţional şi predici. Cursurile au loc chiar în câteva biserici fortificate transilvănene. El se adresează managerilor, antreprenorilor şi tuturor profesioniştilor interesaţi să înveţe să ţină discursuri cu adevărat motivaţionale pentru oamenii cu care lucrează.
Ce loc mai bun decît bisericile fortificate din Transilvania, loc prin excelenţă al diversităţii religioase, pentru o şcoală de vară în care să fie comparate în mod sistematic modurile de a predica specifice diferitelor tradiţii creştine?, se întreabă organizatorii şcolii de vară.
Există un calapod comun al predicilor, care la rândul său constituie matricea discursului motivaţional, iar acesta nu este, în ultimă analiză, altceva decât predică seculară. Parabola (povestea, faimosul « storytelling »), interpretarea sa, lecţia morală şi îndemnul la acţiune constituie structura de bază a predicii şi discursului motivaţional.
Cursurile au loc în patru biserici fortificate din Transilvania şi în alte case din zonă. Înscrierile se pot face până pe 10 iulie. Onorariul este 1250 lei. Mai multe detalii puteţi găsi aici: https://paleologu.com/

Related posts

Leave a Comment