Iuliu Maniu, martir în temnițele comuniste

Una dintre cele mai importante personalități ale istoriei românilor din secolul XX a fost Iuliu Maniu. Lider al PNR, apoi al PNȚ, el a fost unul dintre cei mai importanți apărători ai democrației și ai libertății.

Descendent al unei familii ilustre

Iuliu Maniu s-a născut în 8 ianuarie 1873, în satul Bădăcin, în județul Sălaj. Era reprezentantul uneia dintre cele mai ilustre familii românești. Tatăl său, nobilul Ioan Maniu, era unul dintre descedenții nobilului Laurențiu Man. Ioan Maniu a crescut în casa unchiului său matern, Simion Bărnuțiu. Marele cărturar, profesor, revoluționar și preot greco-catolic i-a insuflat dragostea de dreptate. Ioan Maniu a studiat Dreptul la Pesta și la Viena. Mama lui Iuliu Maniu, Clara, era fiica vicarului greco-catolic Demetriu Coroianu și sora avocatului Iuliu Coroianu, redactorul Memorandumului de la 1892. Iuliu Coroianu era ginerele lui Ioan Rațiu, liderul Partidului Național Român (PNR) și al mișcării memorandiste.

Iuliu Maniu și-a petrecut anii copilăriei în Bădăcin și în Șimleul Silvaniei. A fost trimis să învețe la școală în Blaj, pentru că Mica Romă avea cele mai bune școli românești din Transilvania. A revenit apoi în Sălaj, pentru a fi elev al Liceului Reformat Calvin din Zalău. A devenit apoi student al Drept al Universității din Cluj, iar ulterior și-a pregătit doctoratul la universitățile din Budapesta și Viena.

Încă din perioada studenției, a început să activeze în PNR și în societățile culturale și civice ale studenților români. Astfel, a devenit președinte al Societății Studențești Petru Maior.

În 1896, după ce și-a susținut doctoratul, a revenit în Transilvania, la Blaj. A devenit avocatul Mitropoliei Greco-Catolice și profesor de Drept Civil la Academia Teologică Greco-Catolică.

Membru în conducerea PNR

În anul 1897, la doar 24 de ani, Iuliu Maniu a fost cooptat în comitetul de conducere al PNR. S-a remarcat drept unul dintre cei mai competenți membri ai partidului, iar în 1906 a fost desemnat candidat al PNR la alegerile parlamentare, în cercul electoral Vințu de Jos, din comitatul Alba. Iuliu Maniu a fost ales deputat în Parlamentul Ungariei, unde s-a remarcat prin consecvența cu care apăra drepturile naționalităților.

Fervoarea sa i-a atras antipatia Guvernului de la Budapesta, care a făcut presiuni ca Iuliu Maniu să nu fie reales la alegerile parlamentare.

În acest context, Iuliu Maniu a pierdut alegerile pentru funcția de deputat și a revenit în Blaj. Și-a intensificat activitatea în cadrul Partidului Național Român.

După izbucnirea Primului Război Mondial, Iuliu Maniu a refuzat, alături de ierarhii greco-catolici, să depună un jurământ de credință față de Austro-Ungaria. Drept represalii, autoritățile austro-ungare au decis să îl încorporeze, deși, în calitate de avocat al Mitropoliei Greco-Catolice, Iuliu Maniu ar fi fost scutit de recrutare.

De pe front la Marea Unire

A fost încorporat în 1915, a primit rangul de sublocotenent și a fost trimis ca ofițer de artilerie pe frontul italian, la Piave. Iuliu Maniu a fost rănit la picior. A revenit în Transilvania, pentru a se reface și și-a reluat legăturile politice. În acest context, în vara lui 1918, a decis să dezerteze din armata austro-ungară pentru a se putea ocupa de reorganizarea Partidului Național Român.

În octombrie 1918, Iuliu Maniu a fost trimis la Viena pentru a negocia cu autoritățile imperiale în numele PNR. A ajuns într-o capitală imperială cuprinsă de dezordini, aflată în pragul unei revoluții bolșevice. Singurele unități militare care nu erau cuprinse de anarhie erau cele formate mai ales din soldați români. În aceste condiții, Iuliu Maniu și generalul de origine română Ioan Boeriu din armata imperială au decis formarea unui Senat Militar Român în Viena. În capitala imperială se aflau 60.000 de soldați austro-ungari de origine română. În toată Austria, numărul lor se ridica la 100.000.

În calitate de reprezentanți ai națiunii române, Iuliu Maniu și Ioan Boeriu au negociat cu autoritățile imperiale preluarea a două cazărmi, Carol și Ferdinand. Apoi, cu consimțământul autorităților legitime, românii au preluat controlulș asupra Vienei și Pragăi. După ce au restabilit ordinea, Iuliu Maniu a decis să îi readucă în Transilvania pe soldații români, care s-au îmbarcat în trenuri militare.

Figura militară centrală a acelor zile era Ioan Boeriu. Acesta se născuse în satul Recea din comitatul Făgăraș, în 1859. Ioan Boeriu era descendentul unei familii cu tradiții militare însemnate. Tatăl său era grănicer, iar unchiul său matern, Leonida de Pop, era general în armata austro-ungară.

Ioan Boeriu a studiat la Gimnaziul Romano-Catolic din Sibiu. Părinții săi ar fi vrut să îl trimită la Blaj, pentru a studiat teologia și pentru a deveni preot greco-catolic. Însă Ioan Boeriu a ales cariera armelor. A studiat la Școala de Cadeți de Infanterie din Sibiu. La finalizarea studiilor, a fost numit sublocotenent în regimentul 68 de infanterie din Budapesta. Acolo a fost avansat la gradele de locotenent, apoi de căpitan. Atunci când a primit gradul de maior, a fost numit la comanda unui batalion de infanterie din regimentul 76 de infanterie din Esztergom. A continuat să avanseze și, în 1909, a devenit locotenent-colonel. În 1914, Ioan Boeriu a primit gradul de colonel și comanda regimentului său.

După izbucnirea Primului Război Mondial, Ioan Boeriu a fost trimis pe frontul rusesc, unde s-a remarcat prin vitejie și talent militar. A câștigat importanta bătălie de la Polichna, apoi a fost grav rănit. Autoritățile imperiale i-au fost recunoscătoare. Mai întâi, a primit titlul de cavaler și a fost decorat cu Ordinul Maria Tereza. A rămas infirm în urma rănilor, dar suferințele i-au fost răsplătite cu Ordinul Leopold și cu gradul de general-maior. Ioan Boeriu a fost reținut în cadrul Ministerului de Război din Viena. În 1917, el a fost decorat cu Ordinul Imperial al Coroanei de Fier și a primit titlul de baron de Polichna. În 11 noiembrie 1918, printre ultimele acte semnate de împăratul Carol de Habsburg, azi sfânt al Bisericii Catolice, s-a numărat și brevetul prin care Ioan Boeriu a primit rangul de mareșal-locotenent. În această calitate, era cel mai potrivit comandant al trupelor aflate sub autoritatea politică a lui Iuliu Maniu.

Acesta a ajuns la Arad în 14 noiembrie 1918. Acolo se derulau tratativele dintre reprezentanții Partidului Național Român și ministrul naționalităților din Guvernul din Budapesta, Oszkar Jaszi. Guvernul din Budapesta propunea românilor ardeleni transformarea Ungariei Mari într-o confederație de tip elvețian, dar Iuliu Maniu a refuzat această ofertă. El a propus organizarea unei Mari Adunări Naționale, prin intermediul căreia românii ardeleni să își decidă singuri soarta. Astfel, au început tratativele pentru organizarea evenimentului de la 1 Decembrie 1918, în urma căruia reprezentanții românilor ardeleni au decis Unirea Transilvaniei cu Regatul României.

Iuliu Maniu a fost unul dintre organizatorii Marii Adunări Naționale, care l-a desemnat șef al unui guvern regional al Transilvaniei, intitulat Consiliul Dirigent. Ioan Boeriu l-a sprijinit și în acest demers și a fost numit pe un post echivalent unui ministru de război în cadrul Consiliului Dirigent. Ioan Boeriu a primit comanda tuturor trupelor subordonate Consiliului Dirigent. În această calitate, a luat parte la campania din anul 1919, în urma căreia Armata Regală Română, care integrase și trupele românilor transilvăneni, a distrus Republica Sovietică Ungară, condusă de Bela Kun.

Colaborarea dintre Iuliu Maniu, care a preluase conducerea Partidului Național Român, și generalul Ioan Boeriu a continuat și după anul 1919. Ioan Boeriu a devenit comandant al Corpului VII de Armată din Sibiu și a fost decorat de Regele Ferdinand I cu Ordinul Coroana României. Ulterior, generalul ardelean s-a pensionat și a activat o vreme ca senator al României din partea partidului condus de Iuliu Maniu.

Prim-ministru al Regatului României

În perioada interbelică, Iuliu Maniu a condus un proces de unificare politică, în urma căruia Partidul Național Român din Transilvania a fuzionat cu Partidul Conservator Democrat, după moartea lui Take Ionescu, apoi cu Partidul Țărănesc, fondat de Ion Mihalache, astfel încât a apărut o formațiune politică puternică; era singura capabilă să concureze cu PNL. Iuliu Maniu a deținut trei mandate de prim-ministru din partea formațiunii sale, Partidul Național Țărănesc.

Inițial, Iuliu Maniu a fost favorabil întoarcerii în țară a lui Carol al II-lea, care i-a promis că va activa în calitate de regent al fiului său, Regele Mihai I. Însă, în iunie 1930, Carol al II-lea a decis să se încoroneze Rege. El și-a încălcat toate promisiunile pe care i le făcuse lui Iuliu Maniu.

Liderul Opoziției democratice

De aceea, Iuliu Maniu a devenit șeful opoziției democratice, care s-a opus eforturilor lui Carol al II-lea de instaurare a unui regim personal autoritar. Tot Iuliu Maniu a fost șeful opoziției față de dictaturile legionară și apoi militară, conduse de generalul Ion Antonescu în anii Celui de-al Doilea Război Mondial. Iuliu Maniu a criticat excesele lui Ion Antonescu, vinovat de Holocaustul din România. De asemenea, s-a opus implicării armatei române în războiul contra URSS dincolo de Nistru, război care avea să ducă la cea mai mare înfrângere a armatei române din istoria sa: cea de la Stalingrad. Iuliu Maniu a făcut tot ceea ce a fost omenește posibil pentru a scoate România din orbita puterilor Axei. De aceea, l-a sprijinit pe Regele Mihai I în organizarea Actului de la 23 august 1944, care a avut drept consecință scoaterea României din războiul contra Națiunilor Unite.

Apoi, tot Iuliu Maniu a devenit liderul Opoziției anticomuniste. A condus PNȚ la victorie la alegerile din 1946, dar comuniștii au falsificat grosolan rezultatele alegerilor, astfel că, sprijiniți de sovietici, au rămas la guvernare. Iuliu Maniu, Ion Mihalache, Ilie Lazăr și alți lideri ai PNȚ au fost arestați în 14 iulie 1947, în urma înscenării de la Tămădău. Marele om de stat a trecut prin mai multe temnițe comuniste. S-a stins din viață bolnav, înfometat și lăsat în frig în data de 5 februarie 1953, în temnița din Sighetu Marmației. Cel care i-a dat dezlegarea de păcate a fost episcopul greco-catolic clandestin Alexandru Todea, viitor cardinal și mitropolit al Bisericii Române Unite cu Roma. În loc de cârjă episcopală, deținutul Alexandru Todea avea o mătură, pentru că fusese trimis să facă curățenie pe holurile închisorii. Iuliu Maniu a fost înmormântat în Cimitirul Săracilor din Sighetu Marmației.

Related posts

Leave a Comment