Industria de evenimente B2B: Cluj-Napoca găzduieşte speakeri de renume, cu rezultate recunoscute internaţional
Peste 20 speakeri naţionali şi internaţionali vor pune în discuţie în cadrul evenimentului subiecte legate de importanţa educaţiei, paşii pentru deschiderea unei afaceri, rolul mentorului sau importanţa creativităţii.
Pe parcursul a două zile de eveniment au loc prezentări, dezbateri şi workshopuri. Conferinţa de Leadership Feminin The Woman premiază 10 femei lider din arii de activitate precum: educaţie, carieră, branding personal, jurnalism sau CSR. Gala Premiilor The Woman recunoaşte meritele şi promovează femeile lider implicate în acţiuni care ajută comunitatea şi reuşesc să inspire şi să îşi atingă obiectivele profesionale.
„Premiile The Woman sunt acordate în baza documentării realizate de-a lungul timpului, iar printre criteriile de selecţie enumerăm activitatea întreprinsă în cadrul comunităţii, imaginea construită de-a lungul timpului, dedicarea faţă de domeniul de activitate, promovarea brandului personal sau rezultate financiare obţinute”, a declarat Crina Ciocian, Managing Partner Libero Events.
Subiecte de interes pentru femeile lider
Femeile din România şi nu numai tind să aibă un sentiment de inferioritate faţă de bărbaţi, să-şi facă auto-critică şi să nu aibă încredere în ele, arată studiul recent publicat de către psihologii companiei de consultanţă HART Consulting. Cea care le va ajuta pe femei să transforme această teamă în atu este Mădălina Bălan, Managing Partner HART Consulting. În cadrul Conferinţei de Leadership Feminin The Woman susţine workshopul cu privire la valoarea slăbiciunilor şi impactul pozitiv pe care îl pot aduce în cariera unei femei. Mădălina Bălan, specialist în zona de training şi consultanţă în Resurse Umane, cu experienţă de peste 10 ani în domeniu, gestionează un portofoliu bogat de proiecte de talent management, selecţie şi dezvoltarea pentru variate organizaţii din România şi multinaţionale. Psiholog, consultant senior şi specialist în Psihologie Organizaţională, Mădălina ajută companiile să optimizeze procesul de selecţie, să identifice corect talentele şi punctele forte şi ariile de dezvoltare la nivel individual în cadrul programelor de dezvoltare a angajatilor.
Femeia care a doborât statisticile
În România, 80% dintre absolvenţi profesează în alte domenii decât cele în care s-au pregătit, informează gândul.info. Cu toate că a absolvit cursurile Politehnicii Bucureşti, Sînziana Maioreanu, CEO AEGON România, reuşeşte să inspire comunitatea femeilor antreprenor prin calităţile dezvoltate de-a lungul timpului. Sînziana a început o carieră în economie, iar în prezent este CEO-ul uneia dintre cele mai dezvoltate companii de asigurări din România. Cu o experienţă de peste 20 ani în domeniul financiar, cariera Sînzianei arată dorinţa de a fi mereu cu un pas înainte.
După ce a început să lucreze la ING Bank România, Sînziana a continuat să-şi dezvolte cariera pas cu pas: a devenit Commercial Director şi DCEO la Interamerican/EUREKO în România, iar din 2010 activează în cadrul grupului internaţional AEGON. Din experienţa sa şi rolul de mentor în dezvoltarea angajaţilor, Sînziana aduce un plus valoare Conferinţei de Leadership Feminin The Woman în cadrul panelului de debate axat pe mentorat.
,,Creaţi-vă propria hartă pe care să o exploraţi”
Prin puterea de a inspira alţi oameni şi dragostea către generaţia tânără a dat dovadă şi Mihaela Căluşer, Manager General, Wens Travel, că poate fi un mentor ideal. ,,Călătoria este una dintre cele mai bune metode pentru a te lumina. Cu fiecare călătorie ajungi să înveţi despre diferite culturi şi câştigi perspective noi. Cred că oamenii trebuie să-şi menţioneze în CV călătoriile lor şi realizările lor în acele călătorii”, declară Mihaela Căluşer.
În viaţă obişnuim să judecăm oamenii după rasă, naţionalitae sau condiţii, dar călătoriile te învaţă că trebuie să înlăturăm toate aceste prejudecăţi. Cu aceste credinţe şi o inimă deschisă, Mihaela a organizat patru gale de frumuseţe atipică. „Nu credeţi ce vă spun alţii. Mergeţi şi vedeţi! Creaţi-vă propria hartă pe care să o exploraţi”, afirmă Mihaela.
Ediţia din acest an a Conferinţei de Leadership Feminin The Woman, organizat de Libero Events, se desfăşoară la Grand Hotel Italia în perioada 14 – 15 martie, iar înscrierile au loc pe site-ul oficial www.thewoman.ro/conference.
Evenimentul va include în cele două zile workshopuri, prezentări, dezbateri incluzând în agenda complexă studii de caz, oportunităţi de business şi noi cunoştinţe.
Printre speakerii care au confirmat prezenţa la eveniment reamintim: Gabriela Szabo (CSR&Public Affairs Manager Adecco Romania), Stela Toderaşcu (Commercial Marketing Manager AVON Romania & Moldova), Ana-Maria Brânză (Campioana Olimpică la Spadă) sau speakerii internaţionali Eleanor Tabi Haller-Jorden (President&CEO, The Paradigm Forum), Ella Bjorns (Global Keynote Speaker&Consultant) sau Melissa Sterry (Fondator Bionic City). Evenimentul va fi moderat de Dragoş Bucurenci (Communication Strategist&Public Speaking Coach Khastalia Consulting). Început în anul 2012, evenimentul se bucură de un real succes şi a trecut testul timpului. În acest an, The Woman a creat revista digitală The Woman.ro, iar în cadrul ediţiei curente a lansat platforma de mentorat Womentors.ro. Mai multe informaţii despre agenda Conferinţei, speakerii invitaţi şi multe alte aspecte găsiţi pe www.thewoman.ro/conference.