Actiunea a vizat prevenirea si combaterea taximetriei ilegale.
În total 160 de taximetristi au fost verificati.
Orasele în care a descins politia sunt Bucureşti, Cluj-Napoca, Timişoara, Craiova, Bacău si Iasi.
Potrivit Politiei Române, activitatea a vizat depistarea persoanelor care practică ilegal activitatea de taximetrie, a celor care acostează persoane pentru a le oferi ilegal astfel de servicii, precum si a celor care, desi sunt autorizati, nu respectă regulile de tarifare sau standardul de calitate a serviciilor oferite.
În două ore, s-au aplicat 61 de sanctiuni contraventionale, în valoare de 13.435 de lei, dintre care 45 au fost pentru încălcarea normelor privind circulatia pe drumurile publice, 9 pentru încălcarea prevederilor legii nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi si în regim de închiriere, iar 7 pentru alte abateri si au fost dispuse trei măsuri de retinere a certificatului de înmatriculare auto.