Trofeul Festivalului Internațional de Folclor Montan din Zakopane, câștigat de clujeni

Grupul Tradițional de la Orman din județul Cluj a câștigat locul I, respectiv Trofeul Festivalului – Toporașul de Aur, la Festivalul Internațional de Folclor Montan din Zakopane, Polonia, ediția a 54-a. Concursul, care s-a încheiat joi, 24 august 2023, cu festivitatea de premiere, s-a desfășurat pe trei secțiuni: tradițional, artistic și stilizat, iar clujenii au fost înscriși la prima categorie, tradițional. Astfel, au pus în scenă un obicei-ritual pastoral și de fertilitate, prezent până nu demult în comunitățile tradiționale din județul Cluj, numit „Împreunatu’ oilor”. În această competiție internaţională a…

Read More

Ultimele zile în care pot fi nominalizați candidații la Premiile Mentor

Cei mai buni profesori sau antrenori din România pot fi nominalizați la Premiile Mentor. Câștigătorii sunt răsplătiți cu câte un trofeu și sume în valoare de 8.000 de lei. Iată comunicatul primit de organizatorii evenimentului, reprezentanții Fundației Pentru Comunitate: ”Munca și dăruirea profesorilor și antrenorilor deosebiți se recunoaște public în fiecare an, începând din 2010, cu Premiul Mentor pentru excelență în educație. Premiul constă dintr-un trofeu realizat de artistul sticlar Ioan Nemțoi și o sumă în valoare de 8.000 de lei. Nominalizările se depun online până în 31 decembrie 2022.…

Read More

De drag și frumos, în așteptarea Sărbătorilor de Iarnă

Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj (CJCPCT), instituție de cultură aflată în subordinea Consiliului Județean Cluj, organizează evenimentul intitulat „De drag și frumos, în așteptarea Sărbătorilor de Iarnă”. În cadrul acestuia, Orchestra profesionistă „Cununa Transilvană”, dirijor profesor Ovidiu Barteș, va prezenta un buchet de piese instrumentale, de genuri diferite, în deplină concordanță cu perioada sărbătorilor de iarnă care se apropie. Vor fi interpretate pricesne, colinde, cântece de stea, purtate, rapsodii, tangouri, țarini și alte piese instrumentale de mare valoare din folclorul românesc. Manifestarea, organizată în parteneriat cu…

Read More

Filmul columbian Monos a castigat Trofeul Transilvania la TIFF

Cele mai bune filme ale ediţiei şi cei mai importanţi cineaşti ai momentului au fost premiaţi sâmbătă seară, pe 8 iunie, pe scena Teatrului Naţional din Cluj-Napoca. Filmul Monos, în regia lui Alejandro Landes, a fost desemnat marele câştigător al celei de-a 18-a ediţii TIFF. Fabula tribală columbiană a impresionat juriul cu o poveste despre supravieţuire, putere şi anarhie, şi a primit Trofeul Transilvania în valoare de 15.000 de Euro.

Read More

Trofeul FIBA Eurobasket 2017, expus în Cluj-Napoca

Trofeul care va fi decernat campioanei FIBA Eurobasket 2017 se află în România, în cadrul “Trophy Tour”, un amplu circuit, iniţiat de forul continental, în care Cupa Nikolai Semashko ajunge prin toate ţările participante la turneul final continental care se va derula în perioada 31 august – 17 septembrie. Conform programului oficial stabilit de Federaţia Română de Baschet, astăzi, cu ocazia debutului Campionatului European U20, Divizia B, întreceri care se vor derula, în perioada 14-23 iulie, în municipiul de pe malurile Crişului, trofeul FIBA Eurobasket 2017 este expus la Arena Antonio Alexe din Oradea, potrivit SportinCluj.ro.

Read More

Marele Premiu al TIFF rămâne în România. Cine a câștigat Trofeul Transilvania

Singurul film românesc din competiția oficială a TIFF este marele câștigător al festivalului clujean. Pelicula Câini, în regia lui Bogdan Mirică, a câștigat Trofeul Transilvania. De asemenea, regizorul Cristi Puiu a primit trofeul special TIFF 15, care marchează un deceniu și jumătate de la fondarea Festivalului Internațional de Film Transilvania.

Read More