Ateliere de încondeiat ouă și recital de pricesne, în Joia Mare, la Cluj Arena

Joia Mare aduce în prim-plan la Cluj-Napoca tradițiile pascale din zona Transilvaniei, în cadrul unui eveniment organizat prin Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj Tradiții clujene, Asociația „Produs de Cluj” și Cluj Arena.  “Tradiții clujene în Joia Mare” va avea loc joi, 17 aprilie 2025, între orele 12:00 – 16:00, pe espalanda Cluj Arena (zona parcului pentru copii) și se desfășoară sub egida Târguli de Paște “Produs de Cluj”. Astfel, publicul este invitat să participe la ateliere de încondeiat ouă și să asiste la un recital de…

Read More

Tradiții clujene la Serbările Zăpezii

Un eveniment care aduce în prim plan tradițiile clujene, va avea loc la Băișoara, la Serbările Zăpezii, ajunse la cea de-a XX-a ediție și desfășurate în perioada 8-11 februarie 2024. Pe parcursul celor patru zile, pe lângă concursul de schi, în stațiunea clujeană vor avea loc multiple activități, printre care și un program susținut de cântăreți de muzică populară și jucăuși clujeni. Astfel, sâmbătă, 10 februarie, începând cu ora 16:00, se va desfășura un program artistic, unde vor evolua tineri interpreți clujeni, precum: Larisa Gurzău, Roxana Maria Pop, Ștefan Suciu,…

Read More

Tradiții clujene în Muzeul Satului

Horitori, ceterași și jucăuși, majoritatea desemnați Tezaure Umane Vii de Ministerul Culturii, vor fi prezenți duminică, 29 august 2021, în Parcul Etnografic Național „Romulus Vuia” din Cluj-Napoca, pentru a prezenta publicului vizitator cele mai frumoase tradiții și obiceiuri din satele clujene. Aceștia vor evolua pe ulițele din Muzeul Satului, dar și în foișorul din Parcul Etnografic unde, de la ora 14:00, va avea loc un spectacol folcloric de excepție. Acesta va fi susținut de Mariana Morcan, alături de Orchestra profesionistă „Cununa Transilvană”, dirijor prof. Ovidiu Barteș. Tot aici vor evolua…

Read More