Există un set de măsuri simple pe care le putem utiliza pentru a ne proteja copiii de pericolele pe care le aduce utilizarea tehnologiei. De exemplu, să lăsăm toate dispozitivele la încărcat peste noapte în spații comune, cum ar fi sufrageria, pentru ca părinții să poată vedea cine contactează copiii la ore nepotrivite. Există și soluții tehnologice, însă acestea trebuie alese cu foarte mare înțelepciune. Utilizarea tehnologiei și a gadget-urilor presupune mari riscuri, în cazul copiilor. Aceștia au discernământ redus sau deloc și pot deveni victimele unor infracțiuni on-line. De…
Read MoreEtichetă: tehnologie
Investiții de șase milioane de euro în business-ul Rottaprint
Rottaprint, cea mai mare tipografie flexografică cu capital 100% românesc, producătoare de etichete autoadezive și ambalaje flexibile în România, a implementat în ultimii trei ani investiții de circa șase milioane euro în tehnologii, echipamente și logistică. Odată cu introducerea lor, compania a înregistrat în 2023 reduceri de 1-2 zile în ceea ce privește termenele de producție, față de aceeași perioadă a anului trecut. În 2023, tipografia a alocat un buget de două milioane euro, iar circa 75% din această sumă a fost destinată achiziționării de echipamente, 20% pentru logistică și…
Read MoreTehnologie și educație în cadrul ediției din acest an a Festivalului de Carte Transilvania
În perioada 28 septembrie – 1 octombrie 2023, Cluj-Napoca va fi gazda celei de-a IX-a ediții a Festivalului Internațional de Carte Transilvania, eveniment ce se va desfășura în Piața Unirii din municipiu. Mesajul principal din acest an este „AI și cartea!”, iar cei interesați sunt așteptați să descopere împreună care este puntea între tehnologiile moderne, educație și cultură. Invitați speciali vor fi: Guillermo Arriaga (Mexic), Dacia Maraini (Italia) și David Machado (Portugalia). Focusul ediției este centrat pe tehnologie și pe educație. Organizatorii își propun, de această dată, un format nou,…
Read MoreTehnologie nucleară americană de vârf pentru noi reactoare în România
Statele Unite ale Americii și România vor construi un reactor modular mic (de tip SMR), primul de acest fel, de pe teritoriul țării noastre. Conform unui comunicat al Casei Albe, citat de Agerpres, prin acest parteneriat, cea mai recentă tehnologie nucleară civilă va fi adusă în aceată parte a Europei. Acordul comercial va include o unitate nucleară cu 12 module construit în colaborare cu firma americană NuScale Power. Inițial se vor crea peste 6 mii de locuri de muncă americane şi româneşti, cu un potenţial de 30 de mii de…
Read MoreTehnologie High Tech în procesul de educație academică, la UBB
Universitatea Babeș-Bolyai (UBB) va utiliza, din anul universitar 2021-2022, o tehnologie High Tech în procesul de educație academică, printr-o schimbare de paradigmă în direcția unei noi pedagogii universitare. În acest sens, UBB a fondat, în urmă cu câteva luni, împreună cu compania americană EON Reality, un centru academic numit UBB-EON-XR Center for Higher Education (https://news.ubbcluj.ro/ubb-introduce-in-tara-standardul-educatiei-viitorului-infiintand-ubb-eon-xr-center/), primul și planificat să fie cel mai mare centru de acest gen din România și țările învecinate, cu două componente fundamentale: (1) una educațională, pentru a introduce un nou standard în predare/învățare, bazat pe o…
Read MoreDirectivă europeană: Statele membre trebuie să anunţe Comisia cu privire la orice proiect de lege ce conține reglementări tehnice
România trebuie să informeze Comisia Europeană cu privire la proiectul de lege privind tehnologia 5G, în conformitate cu Directiva (EU) 2015/1535, prin care statele membre trebuie să anunţe Comisia cu privire la orice proiect de lege ce conține reglementări tehnice, înainte de adoptarea acestuia, susţin unii analişti din piaţa de telecomunicaţii. La reuniunea extraordinară a Consiliului European care a avut loc sătămâna aceasa, Consiliul European solicită UE și statelor membre să valorifice pe deplin setul de instrumente pentru securitatea cibernetică a rețelelor 5G adoptat la 29 ianuarie 2020 și, în…
Read MorePambuccian: ”Cred că trebuie să existe competiţie şi neutralitate tehnologică”
Deputatul Varujan Pambuccian, membru în Comisia pentru Tehnologia Informaţiei şi Comunicaţiilor este de părere că într-o piaţă precum cea locală trebuie să existe neutralitate tehnologică şi competiţie. Varujan Pambuccian este un politician român de etnie armeană, de profesie matematician şi informatician. Este doctor în matematică al Facultăţii de Matematică şi Informatică a Universităţii Bucureşti şi profesor universitar la Facultatea de Matematică şi Informatică din Bucureşti. Citiți în continuare un interviu acordat ZF. În ce constau priorităţile dvs. pentru următoarea perioadă, în ceea ce priveşte domeniul tehnologiei informaţiei (TIC)? În primul…
Read MoreHuawei susține 2200 de joburi în România și aduce o valoare adăugată în economie de peste 200 milioane euro pe an
Huawei România este pregătită să ofere soluții competitive și inovatoare pentru construirea infrastructurii 5G în România, fiind parte din grupul care deține cele mai multe patente de 5G (conform unui studiu al Technical University of Berlin și Iplytics GmbH) și care investește între 3-5 miliarde de dolari anual în cercetare și inovație. Huawei a investit în dezvoltarea a 23 de instituții de cercetare în 12 țări europene și este un contributor-cheie la crearea standardelor de securitate 5G. Pe piața românească, Huawei și-a început activitatea în 2003, înregistrând creșteri în fiecare…
Read MoreRezultatele slabe la Evaluarea Națională de la țară, puse pe seama claselor simultane și a lipsei tehnologiei
Clujul, situat pe primul loc în țară la Evaluarea Națională, acul acesra, cu 88,71% note peste 5 și pe locul 2 la nivel național la numărul mediilor de 10, după Capitală, are și copiii care nu au reușit să ia nici măcar nota 5 la Evaluarea Națională. Suprizător sau nu, cei mai mulți sunt din mediul rural. Clujul are cele mai bune rezultate înregistrate în ultimii trei ani, cu 388 de note de 10 la Limba română, 140 de note de 10 la Matematică, au fost 13 note de zece…
Read MoreRealitatea Virtuală va simplifica procesul de cumpărare a maşinilor cu ajutorul testelor virtuale înainte de achiziţie
Apariţia tehnologiilor bazate pe Realitate Virtuală (Virtual Reality sau, prescurtat, VR) este aşteptată să modifice fundamental în următoarele decenii modul în care trăim.
Read More