Compania de consultanță KPMG în România a lansat cea de-a 6-a ediție a „Ghidului privind detașarea internațională a lucrătorilor”, care include informații detaliate despre modificările aduse de noua Directivă privind detașările internaționale în fiecare stat membru, potrivit ClujInsider.ro. Iată documentul redactat de echipa KPMG: Chiar dacă anul 2020 a schimbat radical mobilitatea internațională așa cum o știam, a adus și noi obligații în ceea ce privește detașările internaționale, întrucât statele membre UE au fost obligate să implementeze Directiva 2018/957/UE în legislația lor internă. România a implementat aceasta Directivă în legislația…
Read MoreEtichetă: stiri
Asfalt nou pe drumul Iuriu de Câmpie – Ceanu Mare
Consiliul Județean Cluj a finalizat asfaltarea drumului județean 161A Iuriu de Câmpie – Ceanu Mare. Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj, declară: „Beneficiile asfaltării DJ 161A sunt numeroase, mai ales dacă avem în vedere zona extrem de vastă a județului pe care acesta o deservește. Nu ne vom opri aici, lucrările vor continua pe sectorul Iuriu de Câmpie – Cojocna – Apahida”. Vicepreședintele Consiliului Județean, Istvan Vakar, spune că toate localitățile de pe Câmpia Transilvaniei trebuie susținute pentru a-și dezvolta o infrastructură modernă, demnă de secolul XXI. Anterior asfaltării au fost…
Read MoreOptimized: Schimbările din e-commerce în 2021 și elementele care pot ajuta considerabil un site
Optimized prezintă un ghid condensat care să îi ajute pe antreprenorii cu afaceri în e-commerce să își maximizeze performanța în următoarea jumătate din 2021. Explozia comerțului online din 2020 a dus și la lecții cruciale de care se poate ține cont în acest an și în următorii. Anul 2020 s-a a fi dovedit un catalizator extraordinar pentru e-commerce și pentru businessurile care au putut fie să își dezvolte o componentă digitală, fie să își consolideze infrastructurile deja existente. Astfel, în 2021, Optimized remarcă o importanță deosebită pentru automatizarea customer service,…
Read MoreIordănescu: CFR poate continua să obțină performanțe!
Fostul antrenor al CFR Cluj, Edward Iordănescu, este de părere că echipa clujeană poate continua să obțină performanțe importante. El afirmă că sunt întrunite toate condițiile necesare pentru o evoluție favorabilă a campioanei României, potrivit SportinCluj.ro. ”CFR are toate mijloacele și toate condițiile pentru a continua performanțele deosebite. A câștigat cu Petrescu, a continuat cu Iordănescu și sunt sigur că poate continua și cu Șumudică”, a declarat Edward Iordănescu, pentru GSP.ro.
Read MoreExamenele de Evaluare Națională și Bacalaureat, așteptate cu îngrijorare la Cluj
Apropierea examenelor de Evaluare Națională și de Bacalaureat este așteptată cu teamă la Cluj. Mulți dintre elevi nu au reușit să se adapteze la stilul de predare și de învățare presupus de școala on-line și nu au reușit încă să recupereze materia pierdută. Municipiul Cluj-Napoca s-a numărat printre ultimele localități în care elevii au revenit fizic în sălile de clasă. Rata mare a incidenței noilor cazuri de infectare cu coronavirus a însemnat că elevii și profesorii au petrecut mai mult timp la cursuri on-line decât în alte orașe. Foarte mulți…
Read MoreClujul de apropie de pragul psihologic de 500 000 de persoane
Clujul se apropie de pragul psihologic de 500.000 de persoane vaccinate, dintr-o populație totală de aproximativ 750.000 de oameni. În aceste condiții, au fost anunțate mari evenimente precum TIFF sau Untold. Clujul este unul dintre județele în care ritmul vaccinării este în continuare unul bun. Autoritățile, dar și agenții economici sau universitățile s-au implicat în susținerea campaniei de vaccinare. De exemplu, Universitatea de Medicină și Farmacie ”Iuliu Hațieganu” a organizat un maraton al vaccinării, în cadrul căruia au fost imunizate mii de persoane. De asemenea, în campusul Universității de Științe…
Read MoreImobiliare: Clujul rămâne cel mai scump oraș din România
Piața imobiliară din Cluj și-a regăsit ritmul de creștere de dinainte de pandemie. Clujul este cel mai scump oraș din România, iar prețurile continuă să crească într-un ritm mai mare decât în alte orașe. Există zone în care prețul mediu pe metru pătrat construit este de 3.000 de euro, în timp ce prețul mediu calculat pentru întregul oraș se apropie de 1.900 de euro pe metrul pătrat construit. Pandemia a domolit doar ritmurile de creștere ale pieței imobiliare din Cluj. În timp ce în alte orașe, prețurile au început să…
Read More28 de oferte pentru construirea Spitalului Pediatric Monobloc
Proiectul Consiliului Județean Cluj de edificare a Spitalului Pediatric Monobloc avansează în ritm susținut. Recent s-a încheiat perioada de depunere a ofertelor în cadrul concursului internațional de soluții pentru proiectarea primului spital public din zona Transilvaniei care va oferi servicii medicale integrate în domeniul pediatriei. Competiția arhitecturală a trezit interesul a numeroși experți și specialiști în domeniu. Au fost depuse nu mai puțin de 28 de oferte de proiectare a Spitalului Pediatric Monobloc. În perioada următoare, juriul internațional format din reputați arhitecți și experți români și străini va evalua toate propunerile…
Read MoreAgenția five elements digital este în top 10 cele mai bune agenții SEO la nivel mondial
Agenția românească este recunoscută la nivel internațional prin nominalizarea la două categorii importante: Best Global Small SEO Agency și Best Use of Data Succesul five elements digital vine după ce agenția a fost finalistă în top 8 cele mai bune companii SEO (cu până la 25 de angajați) din Europa și top 5 în categoriile Best Use of Data și Best Use of Search – Real Estate & Property. „Să fim nominalizați între cei mai buni nouă jucători la nivel global este o recunoaștere extrem de importantă pentru noi și…
Read MoreWantsome vine în ajutorul românilor pentru ai face să înțeleagă lumea IT-ului
Wantsome, Academia Prietenoasă de IT din Iași, anunță o serie de evenimente online în București în lunile iunie și iulie. Primul eveniment din această serie a avut loc ieri. Programul pentru următoarele zile este următorul: ● Sesiune Demonstrativă pentru cursul de Introducere în Programare, 11 iunie 2021, ora 18:30, mentor Robert Ciobotaru ● Speed Dating – sesiune de Q&A de 30 de minute, live pe Facebook, 14 iunie, ora 18:00, cu Robert Ciobotaru ● Sesiune Demonstrativă pentru cursul de Business Analysis, 15 iunie de la ora 18:30, cu mentorii Iuliana…
Read More