SportinCluj: Mike Cestor ar putea ajunge la CSU Craiova

Campioana României, CFR Cluj, s-ar putea despărți chiar în aceste zile de fundașul central Mike Cestor. Acesta a intrat în ultimele șase luni de contract și a refuzat oferta echipei de a-i prelungi înțelegerea. Mai mult, Mike Cestor a greșit la golul prin care FCSB a egalat CFR Cluj, 3-3, din primul meci oficial al clujenilor din acest an, potrivit SportinCluj.ro. Antrenorul Dan Petrescu l-a criticat pe fundașul francez. „E clar că eram mulțumit cu un egal la început, dar când conduci cu 2-1 și 3-2… Nu-mi aduc aminte când…

Read More

Află câți copii s-au înscris deja pe listele de vaccinare anti-COVID 19

Aproape 3.500 de copii cu vârsta între 5 și 11 ani s-au programat până în această dimineață pentru vaccinarea împotriva COVID-19. Vaccinarea copiilor din această grupă de vârstă începe mâine în România, în 220 de cabinete pediatrice distribuite pe întreg teritoriul țării. 3.435 de copii din grupa de vârstă 5-11 ani s-au programat deja la vaccinare, cu o zi înainte de startul campaniei, arată datele transmise de Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19. Vaccinarea împotriva COVID-19 a copiilor mai mici de 12 ani din România se…

Read More

ANAF, cu ochii pe tranzacțiile cu criptomonede

Persoanele care investesc în monede virtuale trebuie să declare sumele din aceste tranzacții si să plătească impozit la stat. Venitul datorat este de 10% din câștiguri. ANAF a publicat un ghid care îi informează pe oameni despre regulile privind impozitarea. În ultima vreme, sumele declarate din tranzacțiile cu criptomonede au scăzut, iar ANAF bănuiește că nu toată lumea care investește în criptomonede își declară veniturile. Prin urmare, autoritățile au publicat un ghid care îi informează pe oameni despre regulile privind impozitarea câștigurilor din tranzacțiile cu monede virtuale. Introducerea regulilor pentru…

Read More

Lacul Toroc din Dej a înghețat

La Dej a fost miercuri dimineața frig de îngheață pietrele. S-a înregistrat o minimă de -23 de grade Celsius. Temperaturile scăzute din ultimele nopți au făcut sî înghețe și apa sărată de pe lacul Toroc. Explicația este că apa sărată fiind mai ”grea”, a coborat mai spre fundul lacului, iar la suprafață a rămas cea cu o salinitate extrem de scăzută, scrie Dejeanul.ro. Nu este pentru prima data cand lacul Toroc îngheață, dar acest lucru se întâmpla doar in anii cu ierni mai grele. Cea mai scăzută temperatură din Dej…

Read More

Omicron supravieţuieşte pe piele peste 20 de ore

Varianta Omicron a coronavirusului poate supravieţui mai mult decât versiunile anterioare pe suprafeţe de plastic şi pe pielea umană, au constatat cercetătorii japonezi în cadrul unor teste de laborator. „Stabilitatea sa ridicată în mediu” – capacitatea de a rămâne infecţioasă – ar fi putut ajuta Omicron să înlocuiască Delta ca variantă dominantă şi să se răspândească rapid, au spus cercetătorii. Pe suprafeţele de plastic, timpii medii de supravieţuire a tulpinii originale şi a variantelor Alpha, Beta, Gamma şi Delta au fost de 56 de ore, 191,3 ore, 156,6 ore, 59,3…

Read More

Dragoș Pîslaru, ales președinte al Comisiei de Ocupare a Forței de Muncă din Parlamentul European

Europarlamentarul Dragoș Pîslaru (USR/Renew Europe)a fost ales astăzi în funcția de președinte al Comisiei pentru Ocuparea forței de muncă și afaceri sociale (EMPL) din Parlamentul European. „Voi conduce o comisie a cărei activitate are impact asupra drepturilor muncitorilor români atât din țară, cât și din străinătate, asupra bunăstării și viitorului copiilor și tinerilor, asupra creării de locuri de muncă mai bine plătite, asupra agendei de combatere a sărăciei și excluziunii sociale. De la începutul mandatului meu, mi-am pus toată energia pentru a ne asigura că agenda Uniunii Europene nu este…

Read More

Ucraina a primit al doilea transport de armament din Statele Unite

Ucraina a primit al doilea transport de armament din Statele Unite, ca parte a unui ajutor defensiv în valoare totală de 200 de milioane de dolari promis de Washington, a anunțat duminică seară ministrul Apărării de la Kiev, Oleksii Reznikov. „Al doilea avion la Kiev! Peste 80 de tone de arme pentru a întări capacităţile de apărare ale Ucrainei de la prietenii noştri din SUA! Şi acesta nu este sfârşitul”, a scris Oleksii Reznikov pe Twitter. Acesta este al doilea transport de armamanet, după ce sâmbătă în Ucraina a aterizat…

Read More

CFR Cluj a remizat în deplasare cu FCSB

CFR Cluj a remizat, cu scorul de 3-3, pe terenul principalei sale rivale în lupta pentru titlu, FCSB. Înainte de înjumătățirea punctelor de la finalul sezonului regulat, distanța dintre CFR Cluj și FCSB este de 10 puncte. Partida a fost una echilibrată, cu numeroase răsturnări de situație. FCSB a deschis scorul în minutul 24, prin Octavian Popescu. CFR Cluj a egalat în minutul 36, prin Gabriel Debeljuh. Atacatul de origine croată a înscris, pentru 1-2, în minutul 40. Egalitatatea a fost restabilită în minutul 71, prin golul lui Valentin Gheorghe,…

Read More

SportinCluj: Alex Chipciu rămâne la CFR Cluj

Mijlocașul Alex Chipciu nu va pleca la CSU Craiova, acolo unde ar fi fost dorit de fostul președinte al CFR Cluj, Marian Copilu, instalat la conducerea grupării din Oltenia. Antrenorul CFR Cluj, Dan Petrescu, a declarat că nu a sosit nici o ofertă pentru transferul mijlocașului, potrivit SportinCluj.ro. Mai mult, Dan Petrescu a declarat că este mulțumit de modul în care se antrenează Alex Chipciu și a adăugat că, chiar dacă nu a fost, de regulă, titular, a contribuit la parcursul excelent al echipei.

Read More

Inițiativa pentru Cultură Democratică Europeană îi demască pe ”idioții utili” ai Rusiei

Una dintre cele mai active organizații civice din Cluj, Inițiativa pentru Cultură Democratică Europeană, ia atitudine în contextul încercărilor Rusiei de a manipula opinia publică românească, prin insuflarea unor sentimente anti-occidentale. Iată apelul organizației clujene: Într-un moment critic, de o gravitate fără precedent pentru ordinea europeană de securitate după 1989 și pentru perspectivele democrației liberale pe continent, în care revizionismul agresiv al regimului Putin și războiul hibrid amenință câștigurile și beneficiile importante obținute de țările postcomuniste după 1989 și mai ales după integrarea în NATO și Uniunea Europeană, ICDE face…

Read More