Lucrările de reabilitare și modernizare a drumului județean DJ 107P (DN 1) – Gilău – Mărișel – DN 1R, în lungime de 44,26 kilometri, derulate de Consiliul Județean Cluj, cu fonduri europene, se apropie de finalizare. Astfel, stadiul fizic al lucrărilor deja realizate este de peste 90%. Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj: ,,Dată fiind importanța strategică și turistică pentru întreg județul Cluj, ne dorim ca acest drum județean să se prezinte în cele mai bune condiții. Urmărim îndeaproape întregul proces de reabilitare și modernizare, astfel încât la finalul investiției DJ 107P…
Read MoreEtichetă: stiri
Cum se transformă dopurile de vin în obiecte de artă
Clujenii sunt invitați săptămâna aceasta să doneze cât mai multe dopuri de vin, șampanie și prosecco. Asociația Art Mirror din Cluj dă start unei campanii de reciclare a dopurilor de vin, în perioada 24-27 august, în cadrul Central Park Wine Festival, în Parcul Central din Cluj-Napoca. „Dopul de plută este un material considerat deșeu, însă devine o resursă valoroasă dacă e colectat și reintrodus în circuit. În industria viticolă se folosesc cantități industriale care nu pot fi recuperate în totalitate și ajung la groapa de gunoi. Pentru a educa publicul…
Read MoreZilele Maghiare: Peste 220 000 de persoane au luat parte la eveniment
Cea de-a 14-a ediție a Zilelor Culturale Maghiare din Cluj s-a încheiat duminică, 20 august, cu o producție de amploare, care a adus pe scena din Piața Unirii renumiți artiști de rock și jazz anglo-american și european. Astfel, în fața unei piețe arhipline, alături de compozitorul, producătorul și percuționistul Leslie Mandoki au oferit un concert de zile mari Mandoki Soulmates, adică Nick van Eede, Al di Meola, Mike Stern, Randy Brecker, Till Brönner, Richard Bona, Tony Carey și Fausto Beccalossi. Concertul a fost precedat de discursurile susținute de primarul Clujului…
Read MoreCluj: 175 de milioane de euro au fost încasați din turism într-un an
Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului (MEAT) a lansat spre consultare publică, „Strategia naţională a României pentru dezvoltarea turismului 2023-2035”. Documentul planifică o creştere a numărului turiştilor străini la 2,8 milioane în anul 2025, apoi la 3,6 milioane turişti străini în 2030 şi ulterior la 4,6 milioane, în 2035, faţă de 2,64 milioane turişti străini în anul de referinţă 2019. În vederea fundamentării strategiei, a fost realizată evaluarea sectorului turistic românesc. Această analiză a fost realizată în anul 2018 şi actualizată în anul 2022. De asemenea, strategia îşi planifică şi majorarea încasărilor din…
Read MoreGherla devine o adevărată experiență urbană
În perioada 18-20 august 2023 se desfășoară în Gherla, Festivalul Armenopolis, aflat la a treia ediție. Și anul acesta Festivalul aduce vizitatorilor săi spectacole frumoase pe două scene amplasate în Parcul din fața Catedralei Armeano-Catolice, dar și în Parcul Elisabeta. Lumini și jocuri pentru copii, căsuțe cu bunătăți, artizani locali, expoziție de mașini retro, spectacole de dans și muzică populară, retro, clasică, electronică și retro, pop-rock, lecții de istorie vie și demonstrații de de tehnică militară, activități culturale la Centrul de Informare și Promovare turistică, la bibliotecă, la muzeu ori…
Read MoreTurda va avea patinoar deschis tot timpul anului
Parcul Central din Turda e în plin șantier. O zonă de agrement, cu un centru multifuncțional, dar și un patinoar care va fi deschis tot timpul anului se amenajează în centrul orașului. Lucrările din cadrul acestui proiect sunt în grafic și progresează într-un ritm bun, potrivit primarului Cristian Matei. „Acest proiect ambițios înseamnă mai mult decât o simplă transformare. Ne străduim să oferim copilașilor noștri o zonă de agrement modernă și multifuncțională, pentru ca fiecare moment petrecut în Parcul Central să fie unul special”, a transmis primarul din Turda pe…
Read MoreAeroportul din Cluj-Napoca a sărbătorit pasagerul cu numărul 2 milioane
Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj, Consiliul Judeţean Cluj şi compania aeriană Ryanair au sărbătorit astăzi pasagerul cu numărul 2.000.000 înregistrat în anul 2023. Evenimentul a reprezentat un reper deosebit de important pentru aeroport dar şi pentru regiunea pe care o deserveşte. Anul acesta Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj atinge pentru a cincea oară în istoria sa pragul de 2 milioane de pasageri înregistrați într-un an calendaristic, această celebrare devenind astfel un eveniment simbol. Prima dată când Aeroportul Internaţional Cluj a reuşit depăşirea pragului de 2.000.000 de pasageri înregistraţi într-un an calendaristic…
Read MoreBacalaureat 2023: Elevii susțin astăzi proba scrisă la limba și literatura română
Elevii care nu au promovat examenul de bacalaureat o pot face în sesiunea de toamnă, care începe, miercuri, cu examenul scris la Limba și literatura română. A doua sesiune a examenului de Bacalaureat începe miercuri, la care s-au înscris peste 33.900 de candidaţi, potrivit Ministerului Educaţiei. Conform datelor furnizate de inspectoratele şcolare judeţene, din totalul celor înscrişi, peste 22.600 de candidaţi provin din promoţia anului 2023, iar aproximativ 11.300 de candidaţi sunt din promoţiile anterioare. Probele scrise se vor desfăşura în 137 de centre de examen, după următorul calendar: 16…
Read MoreSatul Sâncraiu, o destinație turistică tot mai apreciată
Una dintre cele mai frumoase destinații turistice din Transilvania este satul Sâncraiu. Este vorba de o comunitate din Țara Călatei care și-a păstrat patrimoniul arhitectural și care este mândră de tradițiile sale. În sat există peste 40 de pensiuni, iar primăria a înființat un centru de promovare a turismului, care a reușit să atragă vizitatori din țări precum Olanda, Canada, China sau Mexic. Însă cei mai mulți turiști străini provin din Ungaria. Ei vin în număr atât de mare, încât proprietarii de pensiuni glumesc cu faptul că au ajuns să…
Read MoreTaberele muzicale din Apuseni atrag copii din toată țara
Tinerii din Cluj sunt îndemnați să participe la taberele muzicale, organizate deopotrivă în oraș și în Munții Apuseni. Aceste tabere nu sunt destinate doar elevilor din liceele de muzică, ci tuturor celor pasionați de această activitate. În unele dintre aceste tabere, elevii studiază muzica clasică, iar în altele muzica rock. Taberele muzicale organizate în această perioadă reprezintă o bună alternativă la petrecerea timpului liber în fața televizorului, telefonului sau tabletei. Copiii au ocazia să studieze diferite instrumente, să înțeleagă teoria muzicală și să cânte împreună. Copiii sunt încântați de atmosfera…
Read More