Cele două domenii schiabile funcționale, cu zăpadă artificială, din județul Cluj, Buscat și Mărișel, au fost vizitate la finele săptămânii trecute de un număr mare de schiori. Salvatorii montani din cadrul Serviciului Public Județean Salvamont-Salvaspeo Cluj au fost solicitați, astfel, pe cele două pârtii, pentru a interveni în 14 cazuri, dintre care 6 la Mărișel și 8 la Buscat. Potrivit reprezentanților Salvamont, din fericire, accidentările au fost ușoare. Cum ar trebui să procedăm dacă suntem implicați într-un accident pe pârtia de schi: Aceștia ne reamintesc și cum ar trebui să…
Read MoreEtichetă: solicitare
Salvamontiștii clujeni au avut peste 30 de intervenții, în weekend
Sfârșitul de săptămână recent încheiat a fost unul foarte aglomerat pentru salvatorii din cadrul Serviciului Public Județean Salvamont-Salvaspeo Cluj, aflat în subordinea Consiliului Județean Cluj. Aceștia au fost solicitați în 32 de cazuri, cu patru mai multe decât în întreaga vacanță de iarnă. Marea majoritate a intervențiilor au avut loc în zonele schiabile Mărișel, Muntele Băișorii/Buscat și Feleacu, dar au fost și două cazuri de turiști care au solicitat ajutorul salvamontiștilor în arealul lacului de acumulare Tarnița, respectiv două în zona Masivului Vlădeasa. Conform datelor Serviciului Public Județean Salvamont-Salvaspeo Cluj,…
Read More