Unde este singurul loc din România unde se află moaștele Sfântului Andrei

Sfântul Apostol Andrei este unul dintre cei mai iubiți sfinți de către români. Există foarte mulți oameni care au fost botezați cu nunele acestui sfânt, despre care legenda spune că ar fi predicat cuvântul Domnului și în Dobrogea de azi. Nu există nici o dovadă istorică a acestei legende, iar poveștile cu peștera în care ar fi locuit Sfântul Andrei stârnesc amuzament. Există, totuși, un loc în care se află moaște ale Sfântului Apostol Andrei. Este vorba de biserica greco-catolică cu hramul ”Înălțarea Sfintei Cruci” din cartierul clujean Făget. ”Moaștele…

Read More

Tradiții miraculoase de Sfântul Andrei, păstrate în Transilvania

Transilvania păstrează vechi tradiții legate de sărbătoarea Sfântului Andrei. Etnologii au decriptat patru niveluri de înțelegere a acestei sărbători. Și o curiozitate: singurul loc din România în care se află cu certitudine moaște ale Sfântului Apostol Andrei se află la Cluj-Napoca. Este vorba de Biserica Greco-Catolică Înălțarea Sfintei Cruci, în altarul căreia au fost așezate moaștele dăruite de Vatican prin intermediul cardinalului Leonardo Sandri, prefectul Congregației pentru Bisericile Orientale. În Transilvania, există patru niveluri de înțelegere a sărbătorii de Sfântul Andrei. Primul este legat de personajul istoric. Sfântul Apostol Andrei…

Read More

Singurul loc din România unde se află moaștele Sfântului Apostol Andrei

Sfântul Apostol Andrei este venerat în întreaga Românie, atât de ortodocși, cât și de catolicii de diferite rituri. Există o tradiție potrivit căreia Sfântul Apostol Andrei ar fi predicat în provincia romană Scythia Minor, Dobrogea de azi. Aici, el i-ar fi creștinat pe strămoșii românilor de azi. În legătură cu activitatea Sfântului Apostol Andrei pe teritoriul de azi al româniei există mai multe legende. Una dintre ele este recentă, datează din perioada interbelică și se referă la o peșteră unde ar fi locuit în Dobrogea sfântul apostol. Nu există însă…

Read More