Igor Dodon, în vizită la Bruxelles

Preşedintele moldovean, Igor Dodon efectuează o vizită de două zile la Bruxelles. Şeful statului va avea marţi mai multe întrevederi cu oficiali europeni. Este prima sa vizită în capitala Belgiei, care adăposteşte principalele instituţii ale Uniunii Europene, după ce a fost ales preşedinte al Republicii Moldova, în urma scrutinului prezidenţial din 13 noiembrie. La mijlocul lunii ianuarie, aflat la Moscova, Igor Dodon a reiterat că Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană ar putea fi anulat întrucât Republica Moldova nu ar avea nevoie de acest document, care nu a adus niciun beneficiu ţării, potrivit RFI România.

Read More

Nici măcar demisia Guvernului şi dizolvarea Parlamentului nu rezolvă problema. România are nevoie de o nouă Constituţie

Actuala elită politică pare să fie incapabilă să înţeleagă faptul că oamenii s-au deşteptat şi s-au săturat de, ca să cităm din clasici în viaţă, bullshit. Abrogarea ordonanţei de urgenţă referitoare la modificarea Codului Penal este doar o strategie disperată din partea Guvernului de a câştiga timp. Un proiect de lege aproape identic a fost trimis în Parlament.

Read More

RFI: 300 mii de bucureşteni au cerut demisia guvernului

Oamenii au strigat de bucurie, ieri, când guvernul a anunţat că a abrogat ordonanţa de urgenţă care prevedea modificarea codului penal. În acelaşi timp, la Palatul Cotroceni, 1.600 de manifestanţi pro guvern îi acuzau pe cei din Piaţa Victoriei că vor să provoace o lovitură de stat. După abrogarea ordnanţei de urgenţă, RFI a stat de vorbă cu protestatarii de la guvern, care au spus că vor un nou guvern, format de PSD, asa cum cere legea, şi că nu ies în stradă pentru o lovitură de stat, potrivit RFI România.

 

Read More

SEMNELE ÎNFRÂNGERII: Liviu Dragnea: Voi propune o soluţie. Eventual, se poate vorbi chiar de abrogarea OUG

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, ia în calcul o eventuală abrogare a Ordonanţei de Urgenţă privind modificarea Codului Penal. E vorba de celebrul document al Cabinetului Grindeanu ce a scos în stradă sute de mii de români în toată ţara şi care a fost contestat la Curtea Constituţională, transmite RFI România.

 

Read More

GUVERNUL ÎN DISOLUŢIE: Ministrul pentru mediul de afaceri a demisionat UPDATE15: PSD pierde un senator. Sorina Pintea renunţă la mandat

Guvernul României a intrat în disoluţie. Semnalul a fost dat ieri de demisia secretarului de stat Daniel Şandru, coordonatorul Departamentului Centenar, care a plecat împreună cu o parte a echipei sale. Tot ieri, membrii echipei care se ocupa de gestionarea programului de e-guvernare, GovITHub, au demisionat în semn de protest faţă de ”ordonanţele borfaşilor”, aşa cum sunt ele denumite de protestatari. Azi, demisiile au continuat. Ministrul pentru mediul de afaceir, Florin Jianu, şi-a anunţat plecarea din Guvern. De asemenea, şi ministrul Justiţiei, Florin Iordache, a plecat temporar: el şi-a delegat atribuţiile pentru 10 zile unui secretar de stat. De asemenea, UDMR, formaţiune care a semnat un protocol de susţinere parlamentară a Guvernului, s-a delimitat de ”ordonanţele borfaşilor”.

Read More