Consiliul Județean Cluj derulează lucrări de întreținere, cu asfaltare pe sectoare, pe drumul județean 103Z Micești. Lucrările de întreținere, în ansamblu, vizează un sector de drum în lungime de peste 9,5 kilometri, cuprins între pozițiile kilometrice 0+000 și 9+560. Acestea se vor finaliza cu asfaltarea tronsonului care deservește zona de case a localității Micești. În această fază a lucrărilor are loc așternerea stratului de balast stabilizat, ca fază premergătoare asfaltării. În prealabil, pe toată lungimea sectorului de drum vizat de lucrările de întreținere, au fost executate lucrări de tăiere a…
Read MoreEtichetă: clujtoday
SportinCluj: CFR Cluj, învinsă de Rapid București
Campioana României, CFR Cluj, a fost învinsă de Rapid București. Scorul final al partidei a fost de 2-0, potrivit SportinCluj.ro. Cel care a marcat ambele goluri ale echipei bucureștene a fost Adrian Bălan, care a reușit să înscrie în minutele 27 și 55. Pentru jucătorii CFR Cluj, această înfrângere a fost un adevărat duș rece. „Din punctul meu de vedre, nu e nimic de spus. Ne-am prezentat lamentabil azi, n-a fost nici măcar o echipă, cum vorbim înainte de fiecare meci, s-au făcut şi greşeli individuale. Am întâlnit o echipă arţăgoasă,…
Read MoreAutoritățile din Cluj testează, în premieră, un autobuz cu hidrogen de la Solaris
Solaris Bus & Coach, lider european în producția de vehicule electrice pentru transport public, va prezenta în premieră în România autobuzul pentru transport în comun Urbino 12 cu hidrogen, în cadrul unui tur național. Timp de două luni, autobuzul Solaris cu hidrogen va fi prezent în douăsprezece orașe din România după următorul traseu: Cluj-Napoca, Târgu-Mureș, Brașov, Sfântu Gheorghe, Iași, Galați, Constanța, București, Râmnicu Vâlcea, Craiova, Timișoara și Oradea. Autobuzul Urbino 12 cu hidrogen va circula timp de câteva zile în fiecare oraș din cadrul turului, pentru a fi testat de…
Read MoreUn avion a aterizat la Cluj cu pneurile în flăcări
Un avion care venea din Egipt a aterizat aseară la Cluj cu pneurile în flăcări. Pompierii clujeni au interveni prompt și au stins flăcările. Iată comunicatul conducerii aeroportului clujean: ”În 15 octombrie, în jurul orei 19:35, o aeronavă a companiei Fly Egypt care efectua un zbor pe ruta Hurghada – Cluj a suferit un incident în timpul operațiunilor de aterizare. La contactul cu solul, pneurile trenului principal de aterizare au explodat și au luat foc. Echipajul de pompieri al Aeroportului Internațional Cluj a intervenit în cel mai scurt timp și…
Read More293 de posturi de director și de director adjunct în școlile clujene, scoase la concurs
293 de posturi de director și de director adjunct în școlile clujene au fost scoase azi la concurs. Prima etapă a concursului a avut loc azi. În județul Cluj, pentru ocuparea celor 293 de funcții vacante de director și director adjunct (214 funcții vacante de director, 79 funcții vacante de director adjunct) s-au înscris 315 cadre didactice, iar dintre acestea 313 cadre didactice au fost validate pentru a participa la probele din cadrul concursului. ”În vederea susținerii probei scrise, în județul Cluj, astăzi, la proba scrisă, s-au prezentat 301 candidați, 7…
Read MoreUn fundaș din Coasta de Fildeș ajunge la CFR Cluj
Campioana României, CFR Cluj, încearcă să își întărească defensiva. Dan Petrescu a obținut transferul unui fundaș care a adunat 52 de meciuri în tricoul echipei naționale din Coasta de Fildeș, potrivit SportinCluj.ro. Este vorba de Wilfried Kanon, în vârstă de 28 de ani. Fundașul ivorian a evoluat ultima oară la Al Gharafa din Qatar. El a mai evoluat, în urmă cu opt ani, în România pentru Corona Brașov și Gloria Bistrița.
Read MoreSalina Ocna Dej, perla ascunsă a Transilvaniei
Una dintre cele mai frumoase saline din Transilvania este cea de la Ocna Dej. Este vorba de o salină modernă, deschisă în anul 1975. Salina poate fi vizitată în cazuri excepționale, pentru că este vorba de o mină de sare aflată în exploatare. Printre atracțiile ei se numără o capelă dedicată sfinților protectori ai minerilor, precum și terenuri de sport subterane. Exploatarea sării în zona Dejului este atestată încă de pe vremea Imperiului Roman. Această activitate a continuat și în Evul Mediu, precum și în perioada modernă. Din anul 1975,…
Read MoreCampanie a Armatei Salvării împotriva traficului de persoane
Tinerii și adolescenții sunt încurajați să poarte un tatuaj temporar cu sloganul #NoiNuSuntemDeVânzare, în cadrul unei campanii împotriva traficului de persoane, derulată de Armata Salvării. Este vorba de o organizație creștină evanghelică, implicată în numeroase proiecte caritabile. Campania Armatei Salvării este organizată în perioada 15 – 18 octombrie, cu ocazia Zilei Europene împotrva Traficului de Persoane. Această organizație se alătură eforturilor comunității pentru a combate sclavia modernă, care afectează milioane de oameni. În Uniunea Europeană, 62 la sută dintre persoanele traficate sunt exploatate sexual. Pe locul doi în clasamentul categoriilor…
Read MoreCentrul de Interes expune arta a 22 de artiști la Berlin
22 de artiști membri ai Centrului de Interes își prezintă arta în 12 spații de proiecte din districtul artistic Kolonie Wedding din Berlin, din zilele de 14 și 15 octombrie 2021. ”Centrul de Interes – Artă Contemporană din Cluj-Napoca, România, în Berlin” este perechea în oglindă a expoziției ”Colonia Wedding – Artă contemporană din Berlin în România, găzduită de Centrul de Interes în perioada mai-iulie 2021. Cele două expoziții fac parte dintr-un program internațional de schimb cultural demarat de Centrul de Interes, Cluj-Napoca, împreună cu Kolonie Wedding, Berlin. La Berlin…
Read More200 de participanți și 6 echipe câștigătoare la hackathonul NASA Space Apps Challenge România 2021
Peste 200 de persoane din România au participat în weekendul 2-3 octombrie la ediția anuală a hackathonului NASA SpaceApps Challenge, care s-a desfășurat simultan, online, în 162 de țări și teritorii din întreaga lume. Printre proiectele câștigătoare se numără o seră care să furnizeze suplimente nutritive în cazul unei misiuni pe Marte, jocuri de explorare spațială sau o hartă virtuală care evidențiază deșeurile care orbitează în jurul Pământului. Cei 200 de participanți au avut vârste cuprinse între 16 și 56 de ani și în proporție de peste 80% au avut…
Read More