Un funcționar al Direcției Județene de Evidență a Persoanelor Cluj, instituție publică de interes județean aflată sub autoritatea Consiliului Județean, împreună cu un reprezentant al Biroului Județean de Administrare a Bazelor de Date privind Evidența Persoanelor Cluj, se vor deplasa miercuri, 29 iulie a.c., și joi, 30 iulie a.c., în localitatea Feleacu, județul Cluj, cu Caravana Cărții Electronice de Identitate în vederea preluării cererilor pentru eliberarea cărții electronice de identitate. Cetățenii care se regăsesc în situația de schimbare a adresei de domiciliu ca urmare a modificării nomenclatorului stradal, persoanele care au cărțile…
Read MoreEtichetă: carti de identitate
Buletinele electronice vor fi eliberate până la finalul anului – Noile cărți de identitate vor avea cip
Buletinele electronice vor fi emise în toată țara până la finalul anului și vor fi gratuite. Din 2030, oricine vrea să iasă din țară va trebui să aibă un astfel de document sau pașaport. Proiectul a fost scos în dezbatere publică de Ministerul Afacerilor Interne și urmează să fie aprobat de Guvern. Noile cărți electronice de identitate cu cip ar urma să fie emise la nivel național până la finele acestui an, iar costul de 67 de lei, solicitat acum la eliberarea acestora în proiectul pilot de la Cluj, va…
Read MoreSistemul cărților electronice de identitate, testat la Cluj, va fi extins în toată țara
Ministerul de Interne a început demersurile pentru extinderea sistemului cărților electronice de identitate în întreaga țară. Deocamdată, doar în Cluj-Napoca, acolo unde se derulează un proiect-pilot, sunt eliberate astfel de documente. În lunile următoare, angajații ministerului vor lucra la crearea unui sistem informatic care să permită interconectarea bazelor publice de date care conțin infomații relevante despre starea civilă. Noile cărți de identitate vor reduce birocrația, spun autoritățile. Cu ajutorul lor, cetățenii se vor putea autentifica în sistemul Ministerului de Interne și își vor putea scrie ei înșiși mențiuni, precum schimbarea…
Read MoreClujul, primul oraș din România în care sunt eliberate cărți electronice de identitate – Copiii le pot primi de la naștere
Clujul este primul oraș din România în care sunt eliberate cărți electronice de identitate. Acestea sunt eliberate în cadrul unui proiect-pilot. Peste câteva luni, autoritățile vor să extindă acest proiect la nivelul întregii țări, în baza informațiilor care vor fi adunate la Cluj, a declarat ministrul de Interne, Lucian Bode. Noile cărți electronice de identitate vor avea dimensiunile unui card bancar. Pe lângă datele cuprinse într-o carte obișnuită de identitate, ele vor stoca și o amprentă facială și două amprente digitale ale posesorului. Noua carte de identitate va putea fi…
Read More