O atenţionare de Cod Galben de intensificări ale vântului a fost emisă de către Administrația Națională de Meteorologie (ANM), pentru mai multe judeţe din țară, printre care și Cluj. De asemena, a fost emisă şi o informare de precipitaţii, vânt şi viscol pentru zona montană înaltă. Astfel, în intervalul 16 ianuarie, ora 17:00 – 17 ianuarie, ora 22:00, în Carpaţii Meridionali şi Occidentali şi local în Banat, va fi Cod Galben de vânt, cu intensificări de 60 – 80 km/h, iar la altitudini de peste 1.700 de metri, rafalele vor…
Read MoreEtichetă: ANM
După Codul Galben de caniculă vin ploile
Codul Galben de caniculă a fost prelungit, în România, până marți, 9 august 2022 și extins în sudul țării, unde maximele vor ajunge la 37 de grade Celsius. Potrivit Administrației Naționale de meteorologie (ANM), după aceste zile, vremea va deveni instabilă în mare parte din țară, urmând să vină ploile. „Instabilitatea atmosferică se va accentua destul de mult și va cuprinde mare parte din țară sau dacă vreți vestul, centrul și nordul teritoriului, unde ne așteptăm și la averse cu caracter torențial, frecvente descărcări electrice, căderi de grindină, dar punctiform…
Read MoreClujul este sub Cod Galben de caniculă
Mai multe judeţe din vestul şi sudul ţării, printre care și județul Cluj, se vor afla vineri şi sâmbătă, adică în 22 iulie, respectiv 23 iulie 2022, sub o avertizare Cod Portocaliu și Cod Galben de caniculă şi disconfort termic accentuat, potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM). Astfel, pe 22 şi 23 iulie, în Banat, Crişana, sudul Olteniei, sud-vestul Munteniei, nord-vestul Transilvaniei şi în vestul Maramureşului valul de căldură se va intensifica. În general, după-amiaza se vor înregistra valori termice de 38 – 40 de grade Celsius, iar noaptea nu…
Read MoreAproape toate zonele agricole din țară vor fi afectate de secetă în perioada 21 – 27 iulie
Conţinutul de apă în cultura de porumb neirigat, pe profilul de sol 0-100 cm, va prezenta valori scăzute şi deosebit de scăzute, seceta pedologică fiind moderată, puternică şi extremă în Dobrogea, Banat, Crişana şi Maramureş, cea mai mare parte a Moldovei, Munteniei şi a Transilvaniei, iar local în sudul şi estul Olteniei. Potrivit prognozei de specialitate emise de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) pentru perioada 21 – 27 iulie, rezerva de umiditate din sol se va situa în limite satisfăcătoare şi izolat apropiate de optim, pe suprafeţe extinse din Oltenia, local în…
Read MoreCod Galben de instabilitate atmosferică
O avertizare de instabilitate atmosferică temporar accentuată pentru mai multe județe ale țării, printre care și județul Cluj, a fost emisă de către Administrația Națională de Meteorologie (ANM). Aceasta este valabilă până miercuri dimineața, 18 mai 2022. Astfel, potrivit meteorologilor ANM, în acest interval, Clujul se află sub atenționare de Cod Galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată. Mai exact, în intervalul 17 mai 2022, ora 14:00 – 18 mai 2022, ora 06:00, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată în Banat, Crișana, Oltenia și local în Transilvania și Muntenia. Vor…
Read MoreAvertizare de Cod Portocaliu de vreme instabilă
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare de Cod Portocaliu de vreme instabilă pentru județul Cluj. Fenomenele meteo preconizate sunt grindină de dimensiuni medii, averse care vor cumula 35…40 l/mp, vijelie și descărcări electrice frecvente. Zona vizată cuprinde localitățile din comunele Mihai Viteazu, Iara, Moldovenești și Petreștii de Jos. Totodată, un Cod Galben de ploi torențiale, grindină și vijelii este în vigoare, la Cluj, până vineri seara, 13 mai 2022, ora 23:00.
Read MoreClujul, vizat de un Cod Galben de instabilitate atmosferică
Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), marți, 10 mai 2022, în intervalul orar 13:00-21:00, mai multe județe din țară, printre care și Clujul, sunt vizate de un Cod Galben de instabilitate atmosferică. Astfel, în Banat, Crişana, vestul şi sud-vestul Transilvaniei, precum şi în Carpaţii Occidentali şi vestul Carpaţilor Meridionali vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse torenţiale, intensificări ale vântului şi grindină. Judeţele aflate sub atenţionarea Cod galben sunt: Alba, Arad, Bihor, Caraş-Severin, Cluj, Gorj, Hunedoara, Mehedinţi, Sibiu, Sălaj, Timiş şi…
Read MoreIntesificări ale vântului și vreme deosebit de rece în toată țara
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) atenționează asupra intensificărilor de vânt, pentru unele regiuni ale țării, dar și asupra faptului că vremea va fi deosebit de rece, în toată ţara, până marți, 12 aprilie 2022. Astfel, un Cod Galben de vânt este în vigoare, pentru estul, sud-estul şi sud-vestul ţării, luni, 11 aprilie 2022, între orele 09:00 – 21:00. Local şi temporar vântul va avea intensificări, cu viteze de 55…60 km/h, iar în jumătatea de sud a Moldovei, Dobrogea şi estul Munteniei, rafalele vor depăşi 70 km/h. În zona înaltă a…
Read MoreCod galben de vânt puternic și ploi. Care sunt zonele vizate de avertizarea meteorologilor
Meteorologii au emis o avertizare cod galben de cantități de apă însemnate și intensificări ale vântului, alertă valabilă până pe 2 aprilie 2022. Totodată, meteorologii au anunțat că începând cu 2 aprilie vom avea parte de o scădere a temperaturilor. ANM a anunțat o avertizare cod galben în intervalul de valabilitate 31 martie, ora 18:00 – 2 aprilie, ora 21:00, fenomenele vizate fiind: cantități de apă însemnate și intensificări ale vântului. De asemenea, meteorologii au emis și o informare de ploi, vânt și instabilitatea atmosferică, pentru întreaga țară. Cod galben…
Read MoreVin ploile și ninsorile, în toată țara
Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), precipitaţiile sub formă de ploi şi ninsori vor cuprinde toată ţara, începând cu noaptea de luni, 6 decembrie 2021, spre marţi, 7 decembrie 2021. Ploile vor fi moderate cantitativ în sud-vest, unde se vor acumula cantităţi de apă de 15 – 20 litri/mp şi izolat 30 litri/mp, susțin meteorologii. Îndeosebi în Transilvania, precum şi în centrul şi nordul Moldovei, pe arii restrânse vor fi depuneri de polei. În zona montană înaltă va ninge, se va depune strat nou de zăpadă şi vor fi intensificări…
Read More