Circulația în dublu sens pe str. Jupiter din cartierul Zorilor din municipiul Cluj-Napoca a fost reinstituită. ”Rugăm participanții la trafic să respecte noile reglementări de circulație semnalizate prin indicatoare rutiere. Marcajul rutier va fi de asemenea aplicat în următoarele zile”, au precizat autoritățile municipale. Mai exact, potrivit municipalității, este vorba despre tronsonul cuprins între str. Meteor și str. Observatorului. Totodată, pe această porțiune de drum se interzice oprirea vehiculelor, la urcare, pe partea dreaptă.
Read MoreEtichetă: administratie
Restricții de circulație, pentru acest final de săptămână, în Cluj-Napoca
Cu ocazia Slujbei de Înviere pentru cei care sărbătoresc Paștele, în acest sfârșit de săptămână, dar și cu ocazia derby-ului dintre CFR și FCSB, Primăria municipiului Cluj-Napoca anunță restricții de circulație după cum urmează: sâmbătă, 16 aprilie 2022, în intervalul orar 22:30-23:20, va fi restricționată parțial și secvențial circulația pe latura de nord a Pieței Unirii, pe banda CTP, iar pe o bandă pe latura de est și pe latura de sud a Pieței Unirii circulația va fi închisă; duminică, 17 aprilie 2022, între orele 18.30-22.30, cu ocazia meciului de…
Read MoreDouă spații din municipiul Cluj-Napoca trec în administrarea Teatrului de Păpuși „Puck”
Două imobile din Cluj-Napoca vor fi date în administrare Teatrului de Păpuși ,,Puck”, instituție de cultură în subordinea forului administrativ județean. Decizia a fost aprobată de către Consiliul Județean (CJ) Cluj. ,,Spațiile care găzduiesc și în prezent activitatea Teatrului „Puck” necesită realizarea unor lucrări de reabilitare și modernizare. Pentru a putea aloca fonduri spre această destinație a fost necesară dobândirea dreptului de proprietate asupra lor, astfel că, în continuare, vom întreprinde toate demersurile necesare pentru ca angajații instituției, artiștii teatrului, micii spectatori și nu numai, să beneficieze de locații moderne,…
Read MoreGrevă japoneză pentru angajații din administrația publică
Angajaţii din administraţia publică membri ai sindicatelor afiliate Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Administraţie intră astăzi în grevă japoneză, potrivit unui comunicat remis miercuri de CNS Cartel ALFA. În timpul acţiunii de protest, salariaţii din administraţia publică membri de sindicat îşi vor desfăşura activitatea în condiţii normale, fără întreruperea programului de lucru, însă vor purta banderolă albă sau vor posta pe uşa biroului, în semn de protest, anunţul care conţine revendicările sindicale. Organizaţia sindicală solicită Guvernului în primul rând aplicarea imediată, în integralitate, a Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului…
Read MoreRestricții de circulație în Cluj-Napoca din cauza Electric Castle Special
Potrivit autorităților locale din Cluj-Napoca, cu ocazia festivalului Electric Castle Special, în municipiului se anunță mai multe restricții de circulație în perioada 7 – 19 august 2021. Astfel, în perioada 9 – 13 august 2021, circulația rutieră va fi închisă pe str. Napoca, Piaţa Unirii (latura de sud şi est), str. Universităţii, Bd-ul Eroilor, între orele 20:00 – 23:00 (când situaţia o impune), iar în perioada 14 – 15 august 2021, între orele 18:30 – 23:00 (când situaţia o impune). Totodată, circulația rutieră va fi restricționată pe banda trei de…
Read MoreClujInsider: Trei municipii din Cluj, în topul celor mai performante administrații din țară
Nu mai puțin de trei din cele cinci municipii ale județului Cluj, respectiv Cluj-Napoca, Turda și Dej se regăsesc în top 10 cele mai performante administrații din România. Clasamentului este unul recent realizat și publicat de UrbanizeHub Romania. Cei mai importanți indicatori vizați și care au stat la baza întocmirii acestui clasament, au fost următorii: forța sectorului privat; capacitatea de a atrage și mobiliza fonduri europene; valoarea PIB-ului per cap de locuitor; rata de promovabilitate la Bacalaureat; ponderea veniturilor din taxe locale în total venituri; valoarea cheltuielilor de capital; ponderea…
Read MoreBandă pentru transportul public și sens unic de circulație VEZI pe care străzi din Cluj-Napoca
Municipalitatea clujeană anunță faptul că din data de 2 august 2021, pe strada Splaiul Independenţei va funcţiona linia dedicată transportului în comun, iar pe strada C.I.Hossu va fi implementat sensul unic de circulație, dar și pistele de biciclete de lângă Canalul Morii. ”Am aprobat, azi, în Comisia de Circulaţie, restructurea circulaţiei pentru fluidizarea transportului în comun. În consecinţă, pe 800 m, de la G.Goşbuc la Opera Maghiară, pe Splaiul Independenţei, avem bandă dedicată de autobuz şi tramvai. Pe C. I. Hossu va fi sens unic dinspre Mănăştur spre Opera Maghiară,…
Read MoreClujInsider: Ghirișul Roman va beneficia, în integralitate, de apă potabilă
Președintele Consiliului Județean (CJ) Cluj a semnat certificatul de urbanism necesar derulării proiectului de extindere a alimentării cu apă potabilă în satul Ghirișul Român, comuna Mociu. În prezent, sistemul de alimentare existent în localitatea Ghirișul Român nu asigură furnizarea apei decât pentru o parte a gospodăriilor. În acest context, pentru alimentarea locuințelor care nu beneficiază de apă potabilă în sistem centralizat, este necesară o extindere a rețelei de apă pe o lungime de aproximativ 4.000 de metri. Astfel, sunt vizate atât gospodăriile situate în zonele mai izolate ale satului, cât…
Read MoreCTP și Primăria Cluj-Napoca anunță „Vinerea verde”, transport în comun gratuit
În zilele de vineri, clujenii nu vor mai fi nevoiți să prezinte titluri tarifare de călătorie și vor beneficia de gratuitate la transportul public în comun. Campania, sub sloganul ”STOP! Azi mașina stă pe loc!” este susţinută de către Primăria Cluj-Napoca şi Compania de Transport Public (CTP) Cluj-Napoca și se va implementa pe toată durata zilelor de vineri, pe raza municipiului Cluj-Napoca, începând cu vineri, 18 iunie 2021. Potrivit CTP, prin aplicarea acestui proiect se urmărește: 1. Reducerea poluarii chimice si fonice; 2. Descongestionarea traficului din municipiu; 3. Stimularea publicului…
Read MoreRestricții de circulație pe o stradă din Florești
În cadrul programului de lucrãri de modernizare a drumurilor de pe raza comunei Floreşti, reprezentanții primăriei anunțã instituirea unor restricții temporare de circulație pentru asfaltare pe strada Cetãții. Mai exact este vorba despre tronsonul cuprins între intersecția cu strada Tãuțului şi pânã la intersecție cu strada Sub Cetate. Traficul rutier este dirijat cu agenți ai poliției locale şi indicatoare temporare. Restricțiile sunt valabile timp de douã zile, dupã orele de vârf în trafic. Rutele ocolitoare sunt posibile pe Ioan Rusu, respectiv Tãuți, Sub Cetate. Reprezentanții primăriei Florești le mulțumesc cetățenilor…
Read More