PNL şi PSRO vor avea o colaborare postelectorală privind alegerile locale, dar liberalii şi-ar dori şi o colaborare pentru alegerile parlamentare. Declaraţia a fost făcută la RFI de vicepreşedintele PNL, Sulfina Barbu.Ce va conţine protocolul dintre PNL şi PSRO? “Acest document va presupune din ceea ce s-a discutat, dar vom avea forma documentului prezentată public, o colaborare postelectorală şi asta ne trimite în primul rând la alegerile locale, pentru că în consilii, consilii comunale, consilii orăşeneşti, consilii judeţene, sunt necesare practic majorităţi, pentru a putea face majorităţi, partidele care obţin un număr important de voturi trebuie să colaboreze. Această colaborare va fi menţionată în protocol, deci este practic o colaborare postelectorală. Noi mai dorim o colaborare pentru alegerile parlamentare. Aici am mai avut discuţii pe programele de guvernare, soluţiile şi programele de guvernare pe care PNL şi PSRO le oferă cetăţenilor să aibă câteva puncte comune esenţiale”, spune Sulfina Barbu.
Citiți mai mult AICI
Related posts
-
SportinCluj: U Cluj, doar egal cu Unirea Slobozia
Liderul la zi al Superligii, FC Universitatea Cluj, a reușit doar un rezultat de egalitate pe... -
Piața imobiliară din Cluj-Napoca crește în continuare
Piața imobiliară din Cluj continuă să crească. Cluj-Napoca rămâne cel mai scump oraș din România, iar... -
Una dintre cele mai importante conferințe din lume dedicate Inteligenței Artificiale, organizată la Cluj
Clujul va găzdui, la începutul lunii noiembrie, una dintre cele mai importante conferințe din Europa dedicate...