Copreședintele PNL Gherla, consilierul local Vlad Bărbos, a demisionat din această formațiune politică. El s-a înscris în partidul Mișcarea Populară și va candida din partea acestuia la primăria municipiului. Vlad Bărbos a declarat că a luat această decizie după ce membrii conducerii județene a PNL au decis să îl desemneze pe actualul primar Marius Sabo drept candidat la Primărie. Și asta deși membrii organizației din Gherla votaseră în favoarea candidaturii lui Vlad Bărbos.Noul lider al Mișcării Populare Gherla spune că va fi urmat de mulți dintre foștii săi colegi din PNL, care sunt nemulțumiți de faptul că și în trecut voința organizației municipale a fost nesocotită. El a dat exemplul impunerii candidaturii actualului deputat PNL Radu Zlati la alegerile parlamentare din 2012, deși membrii PNL Gherla votaseră în favoarea candidaturii consilierului județean Mihai Seplecan. ”Am plecat deoarece conducerea organizației județene a nesocotit voința organizației municipale”, a spus Vlad Bărbos.
La rândul său, președintele organizației județene a partidului Mișcarea Populară, deputatul Adrian Gurzău, a declarat că alte câteva zeci de aleși locali doresc să se alăture acestui partid. El a spus că, deja, doi consilieri locali din comuna Chinteni au demisionat din PNL și s-au alăturat partidului său.
Pe de altă parte, liderul organizației clujene a partidului Mișcarea Populară a declarat că o serie de primari ai PNL și ai PSD ar fi făcut presiuni asupra liderilor locali ai Mișcării Populare, pentru ca aceștia să nu candideze la alegerile locale.