Simpozion la catedra de Jurnalism din Cluj-Napoca: Documentarea în jurnalism

Catedra de Jurnalism a Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca organizează în perioada 22-23 octombrie 2010 cel de-al IX-lea Simpozion național de jurnalism, cu participare internațională care are ca temă anul acesta ”Documentarea în jurnalism”.

La deschiderea simpozionului au luat parte atât profesorii universitari ai catedrei de jurnalism cât și alții profesori, de la alte universități de profil atât din țară cât și din străinătate, care au fost invitați la eveniment. Conferința inaugurală, care a avut loc ieri dimineața, începând cu ora 9.30, a fost susținută de jurnalista Lucia Hossu-Longin care a vorbit despre documentarea în cazul serialul documentar ”Memorialul durerii”, difuzat la TVR. În conferință, realizatoarea serialului, a vorbit despre greutățile în documentare și obstacolele cu care un jurnalist se confruntă atunci când lucrează la un subiect important, dar mai ales atunci când subiectul implică și clasele politice aflate la guvernare.

Dupămasa simpozionul a continuat cu trei secțiuni de comunicări împărțite în funcție de suportul pe care jurnalistul îl folosește în realizarea materialului media: documentarea în presa scrisă, documentarea în radio-televiziune și documentarea în new-media. În cadrul celor trei secțiuni de comunicării au avut loc prezentări ale diferitelor tipuri de documentare și ale unor studii de caz precum: cazul Marino 2010, cazul Roșia Montană, experimentul ”Scânteia” 1989 și altele. Printre cei care au luat cuvântul au fost: prof. univ. dr. Ilie Rad (Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca), coordonatorul simpozionului, conf. univ. dr. Mariana Cernicova (Universitatea Politehnică din Timișoara), Conf. univ. dr. Silvia Grossu (Universitatea de Stat din Moldova), conf. univ. dr. Andrei Păunescu (Universitatea ”Spiru Haret” din București), fiul scriitorului Adrian Păunescu, prof. univ. dr. Lavinia Betea (Universitatea ”Aurel Vlaicu” din Arad), prof. univ. dr. Mircea Popa (Universitatea ”1 Decembrie 1918” din Alba-Iulia), conf. univ. dr. Lucian Ionică, (Universitatea din Vest, Timișoara), prof. univ. dr. Wilfried Koepke (Universitatea de Științe Aplicate, Hannover, Germania) și alții.

De asemenea, la finalul conferinței a avut loc lansarea cărții deputatului PNL de Prahova, Adriana Săftoiu, intitulată Jurnal de campanie. Evenimentul se va încheia mâine cu lansări de cărții ale invitațiilor, care vor avea loc în sala de conferințe ale Hotelului Universității începând cu ora 9.30.

Related posts

Leave a Comment