Cea de-a 58-a ediție a Festivalului Toamna Muzicală Clujeană și-a închis porțile în urmă cu câteva zile, însă stagiunea aniversară a Filarmonicii clujene continuă vineri, 31 octombrie 2025, ora 19:00, în Sala Héritage a Academiei Naționale de Muzică „Gheorghe Dima”, situată pe strada Bucium nr. 2, cu o seară dedicată lui Bach.
La pupitrul Orchestrei Filarmonicii de Stat „Transilvania” se va afla Maestrul Cristian Mandeal, solist fiind pianistul Gottlieb Wallisch.
În anul 2025, lumea muzicii comemorează 275 de ani de la trecerea în eternitate a celui care a schimbat pentru totdeauna istoria muzicii occidentale, Johann Sebastian Bach (1685–1750).
De la cantate la suitele orchestrale, de la concertul instrumental la fugi, Bach a întruchipat echilibrul între rațiune și emoție, între spirit și sunet. Programul concertului de vineri, 31 octombrie 2025, este un omagiu adus acestei moșteniri fără egal, o seară în care universul baroc prinde viață sub cele mai diverse forme.
Ottorino Respighi, Anton Webern și Leopold Stokowski, fiecare, în felul său, au redescoperit și reinterpretat moștenirea lui Bach, reinventând-o în culorile orchestrei moderne. Repertoriul ales de Maestrul Cristian Mandeal este o reverență făcută în fața celui care a lăsat, între cer și pământ, armonia perfectă a muzicii.
Biletele online la concert se pot achiziționa de pe site-urile entertix.ro și myticket.ro. Biletele se pot cumpăra și de la Agenția de Bilete a Filarmonicii (Piața Lucian Blaga nr. 1-3, tel. 0756048318) sau cu o oră înainte de începerea concertului, direct de la locul acestuia, în limita locurilor disponibile.
