Facultatea de Litere a Universităţii Babeş-Bolyai organizează la sfârşitul acestei săptămâni un colocviu consacrat scriitorului şi academicianului francez Dominique Fernandez. În cadrul conferinţei de deschidere a colocviului va vorbi însuşi scriitorul francez, invitat special al Facultăţii de Litere şi al Centrului Cultural Francez din Cluj cu ocazia acestui evenimentÎn cele două zile de conferinţe diferiţi filologi din România şi din Franţa vor vorbi despre forme şi structuri narative, despre estetica şi arta poetică a operei scriitorului Dominique Fernandez. Vineri, 25 septembrie, de la ora 17h15, la mediateca Centrului Cultural Francez, scriitorul, îndrăgostit iremediabil de România în urma călătoriilor făcute prin ţara de sub Carpaţi, va avea o întâlnire cu publicul clujean. Amintim aici câteva titluri din creaţia lui Dominique Fernandez, care sunt disponible şi în mediateca Centrul Cultural Francez, şi-anume „Rhapsodie roumaine”, „Ramon”, „La magie blanche de Saint-Petersbourg”, „L’ecole du Sud”, “La perle et le croissant”, „Le Voyage d’Italie”, „Le dernier de Medicis”, „Les enfants de Gogol”…
Related posts
-
Linie, Structură, Memorie Maria: Reichert-Sârbu, Epaminonda Tiotiu și Monica Vasinca
Expoziția „Linie, Structură, Memorie”, găzduită la Galeria Parter din Cluj-Napoca, reunește lucrările a trei artiști importanți... -
Eveniment pentru întreaga familie în Bună Ziua: Programul celei de-a VI-a ediții „Hai să facem Ziua Bună”
Locuitorii din cartierul Bună Ziua și toți clujenii sunt invitați în weekendul 4–6 septembrie 2026 la... -
Zilele Culturale Maghiare ajung la final cu târguri, concerte mari și tururi ghidate VEZI programul din weekend
Cea de-a 17-a ediție a Zilelor Culturale Maghiare din Cluj se apropie de final, însă weekendul...
