
Un nou record mondial a fost stabilit, astăzi, 2 iulie 2012, la Arad. Este vorba despre cel mai lung sandviş multietnic, care măsoară 106 metri. “Sandvişul Etniilor – PROFI” s-a născut prin eforturile conjugate ale câtorva zeci de bucătari, reprezentanţi ai etniilor care convieţuiesc în Banat: bulgari, evrei, germani, macedoneni, maghiari, romani, rom şi slovaci.Fiecare etnie a trebuit să realizeze un segment distinct din acest sandviş, dar a fost extreme de greu de spus care dintre segmente a fost cea mai gustoasă. Participanţii au dat dovadă de măiestrie încât opera lor culinară a fost devorată în mai puţin de o oră de numerosul public ce a luat parte la eveniment.
“În cele 120 de magazine PROFI din toată ţara, indiferent de etnie, cei care ne calcă pragul găsesc nu doar produsele de care au nevoie, dar şi o atitudine prietenoasă şi nediscriminatorie,” a declarat Pawel Musial, Directorul general al companiei PROFI Rom Food, organizatorul evenimentului. “De aceea suntem mai mult decât bucuroşi să dovedim acestă stare de fapt şi prin susţinerea unui record născut sub sloganul Toţi mâncăm aceeaşi pâine, dar fiecare în felul lui, iar PROFI ne uneşte!”
Pentru ca acest sandviş care marchează un record de lungime, măiestrie şi cooperare să fie cu siguranţă cel mai gustos, coordonatorul proiectului, cunoscutul bucătar bănăţean Mihai Uica, a ales ca baza să fie făcută din faimoasa pâine de Pecica. Special pentru acest eveniment au fost coapte pâini de câte doi metri lungime, a căror culoare, consistenţă şi aromă sunt greu de egalat în orice altă parte a ţării.
Recordul Gastro-Show a fost certificat în direct de către International Gastro Show Cooking Entertainment (IGS), împreună cu World Association of Chefs Societies (WACS). Certificarea s-a făcut în cadrul Campionatului Internaţional de Gătit în Aer Liber, Etapa Cupa Aradului în Gastronomie, organizată de către Consiliul Judeţean Arad, Centrul Cultural Judeţean Arad şi Asociaţia Culturală Euro Est Alternativ – România.
Distincţiile şi titlurile acordate cu aceasta ocazie sunt recunoscute în peste 90 de ţări.