România şi Bulgaria, în raza de acţiune a rachetelor iraniene
Secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, a insistat sâmbătă asupra necesităţii unei apărări antirachetă europene, dând drept exemplu de ameninţare Iranul, care dispune deja de rachete care pot ajunge inclusiv în România, Turcia, Grecia sau Bulgaria.”Iranul are şi un program amplu de dezvoltare de rachete. Declaraţii ale unor oficiali iranieni indică faptul că raza de acţiune a rachetelor lor Shahab-3 modificate ar fi de 2.000 de kilometri. Astfel, ţări aliate cum sunt Turcia, Grecia, România şi Bulgaria se află în raza de acţiune”, a spus Rasmussen, în discursul susţinut sâmbătă la Brussels Forum 2010, organizat de German Marshall Fund.
Secretarul general al NATO a amintit că Iranul, care a semnat Tratatul de neproliferare ca stat care nu deţine arma nucleară, dezvoltă un program nuclear despre care afirmă că ar avea numai scop civil. “Totuşi, Iranul a mers mult dincolo de ceea ce este necesar pentru un program pur civil”, a spus el, reamintind că Teheranul a disimulat mai multe obiective nucleare, “s-a jucat v-aţi ascunselea” cu comunitatea internaţională şi a respins toate ofertele de cooperare, sfindând mai multe rezoluţii al Consiliului de Securitate al ONU.
În ceea ce priveşte programul de rachete al Iranului, Rasmussen a afirmat că Teheranul a prezentat în februarie vehiculul de lansare spaţială SAFIR 2, o etapă esenţială în dezvoltarea de rachete cu rază de acţiune intermediară şi intercontinentală. “Dacă Iranul încheie această evoluţie, atunci întreg continentul european, ca şi teritoriul Rusiei, se vor afla în raza de acţiune”, a spus el, conform textului discursului publicat pe site-ul NATO.