Un bărbat, în vârstă de 34 de ani, din Cluj-Napoca, a fost identificat și reținut de către polițiști după ce, în cursul nopții, a vandalizat 11 mașini parcate pe Bulevardul Nicolae Titulescu și strada Liviu Rebreanu, din cartierul clujean Ghoergheni.
“În noaptea de 19/20 septembrie a.c., în juiul orei 02:40, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca – Secția 3 Poliție, au fost sesizați cu privire la faptul ca pe străzile Nicolae Titulescu, respectiv Liviu Rebreanu, din municipiu, o persoană necunoscută a vandalizat mai multe autoturisme care se aflau parcate”, precizează reprezentanții IPJ Cluj.
Patru dintre victime s-au deplasat la sediul Poliției municipiului Cluj-Napoca pentru a depune plângere prealabilă.
Potrivit oamenilor legii, sunt continuate cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere, iar inculpatul va fi tras la răspundere penală pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere, faptă prevazută și pedepsită de Codul penal.