Radu Lazăr: „Să luăm exemplul fetelor”

Interul echipei de handbal masculin „U” Transilvania Cluj vrea ca formaţia sa să obţină cel puţin un egal cu HCM Constanţa, la fel cum fetele de la „U” Jolidon au încurcat pe Oltchim.
Handbalul feminin este dat din nou exemplu pozitiv de către cel masculin. Băieţii de la „U” Transilvania Cluj vor întâlni, duminică, pe HCM Constanţa, campioana en-titre, în etapa a 15-a a Ligii Naţionale, iar handbaliştii pregătiţi de Constantin Ştefan speră să realizeze cel puţin aceeaşi performanţă ca cea a fetelor de la „U” Jolidon. „Studentele” au terminat la egalitate partida cu Oltchim Râmnicu Vâlcea, 31-31, o formaţie care dă mai mult de jumătate din lotul echipei naţionale. „Putem spune că jucăm cu aproape întreaga echipă naţională şi, dacă „U” Jolidon a reuşit să nu piardă cu Oltchim, de asemenea o echipă care dă grosul Naţionalei, nu văd de ce nu am reuşi şi noi să scoatem un punct sau două cu HCM Constanţa. Dacă vom avea sala plină ca la meciul cu Bacăul, din ultima etapă, cred că vom reuşi un rezultat pozitiv”, a declarat interul clujenilor, Radu Lazăr. „U” Transilvania-HCM Constanţa se va disputa duminică, de la ora 12:00.

Related posts

Leave a Comment