Conceptul expozițional, în parteneriat cu grupul IULIUS, va surprinde o călătorie provocatoare în intimitatea ultimei generații cu cheia la gât. Proiectul cu un format itinerant ce va avea loc în Iași, Cluj-Napoca, Timișoara și Suceava.
Muzeul temporar aduce în atenția publicului generația Y, cunoscută sub denumirea populară de Millennials, sau “Peter Pan”, posibil cea mai analizată și disputată categorie demografică din prezent, și este organizat sub forma unui ansamblu artistic contemporan ce recreează scene din experiențele iconice, gusturile culturale, senzațiile, obiectele și amintirile care aparțin copiilor născuți în perioada 1980-1995. Vizitatorii pot explora, în 4 expoziții distincte, desfășurate în perioada 8 octombrie-28 noiembrie 2021, în patru orașe din țară, Iași (Iulius Mall, 8-17 octombrie), Cluj-Napoca (Iulius Mall, 22-31 octombrie), Timișoara (Iulius Town, 5-14 noiembrie) și Suceava (Iulius Mall, 19-28 noiembrie).
Conceptul expozițional este gândit ca desfășurare prin diferite camere tematice interactive, care vor include o colecţie de instalaţii, construcții decorative și colecții de memorabilia ce recompun pasaje definitorii din adolescența milenialilor, limbajul, dar și personajele cheie care au fascinat copilăria puștilor, ajunși acum adulți, ce și-au trăit o bună bucată din viață în tranziția dintre era în “analog” și cea “digitală”.
Abordând experienţe universale ale generaţiei millennials, combinând arta şi creativitatea, muzeul construiește un mediu interactiv, jucăuş şi nostalgic pentru vizitatorii de toate vârstele. Camerele și elementele din muzeu reprezintă fundalul perfect pentru a deveni un spațiu instagramabil și distractiv pentru toată familia. Aceste construcții vor fi denumite, pe rând – „Tunelul timpului”, „Supereroii”, „Camera Nostalgiei – La Școală”, „Camera Joc și Joacă”, „Camera Pop Culture”, „Camera Disco-Bairam” și „Camera Primelor Iubiri”.