Prima zi a ceremoniilor religioase de la Nicula – circa 500 de enoriași prezenți

În prima zi a ceremoniilor religioase, defășurate cu ocazia sărbătorii religioase “Adormirea Maicii Domnului”, în incinta Mănăstirii de la Nicula au fost aproximativ 500 de persoane, numărul maxim de participanți înregistrându-se în jurul orei 11.30.

În această perioadă au fost efectuate de către jandarmi, polițiști și pompieri verificări și controale de prevenire și de combatere a faptelor antisociale, de apărare împotriva incendiilor și de respectare a măsurilor individuale de protecție.

Potrivit Instituției Prefectului din județul Cluj, 175 de jandarmi, polițiști, pompieri, salvatori SMURD/SAJ și voluntari ai ISU Cluj sau aparținând ONG-urilor partenere, au fost prezenți la datorie pentru a asigura ordinea publică și siguranța credincioșilor.

Două persoane au primit asistență medicală, fără a fi nevoie de transportul la spital.

“Nu au fost constatate, în prima zi a desfășurării ceremoniilor religioase, încălcări grave privind acestea aspecte, majoritatea deficiențelor constate au fost remediate pe loc. Cu toate acestea, pe partea de prevenire a incendiilor, au fost aplicate 4 sancțiuni, dintre care o amendă. De asemenea, o amendă a fost aplicată de către jandarmi”, a informat prefectul, Mircea Abrudean.

Cei care participă la evenimente, trebuie să se supună următoarelor reguli:

◦ purtarea măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura;
◦ respectarea distanțării fizice de 1,5 m pe întreaga perioadă și în întreg perimetrul interior și exterior al mănăstirii;
◦ la intrarea în lăcașul de cult, dezinfectarea mâinilor cu dezinfectant pus la dispoziție de către organizatori.

În perimetrul mănăstirii sunt disponibili dezinfectanți în zonele unde sunt preconizate afluențe mari de persoane și accesul autoturismelor este restricționat în zona mănăstirii.

Evenimentele religioase vor fi transmise în direct, în fiecare zi, de către postul Trinitas TV, live pe pagina de Facebook a Mănăstirii Nicula și în data de 15 august de către TVR.

Procesiunea de la Mănăstirea Nicula se desfășoară, anul acesta, pe durata mai multor zile, pentru a evita aglomerarea lăcașului de cult, în contextul epidemiologic impus de coronavirus.

Related posts

Leave a Comment