Premiul pentru Rezistență în Cultură, acordat Fabricii de Pensule, la Gala Premiilor Administrației Fondului Cultural Național 2019

Fabrica de Pensule, centru independent de artă contemporană, a obţinut Premiul pentru Rezistență în Cultură la Gala Premiilor Administrației Fondului Cultural Național 2019.

Premiul este dedicat atât persoanelor care fac sau au făcut parte din colectivul instituţiei, cât și tuturor lucrătorilor culturali și artiștilor din România, care prin munca lor susținută contribuie la dezvoltarea socială a orașelor în care își desfășoară activitatea și mențin cultura și arta ca un bun al comunității locale, nu ca un bun instrumentalizat în scopuri politice și economice, susţin reprezentanţii centrului cultural.

Potrivit lui Răzvan Anton, Fabrica de Pensule își va continua programul în domeniul artelor vizuale și în cele performative, beneficiind de 3 proiecte finanțate de AFCN.

“Activitățile de arte performative se vor desfășura într-un nou spațiu care se deschide prin eforturile comune ale Asociației Teatrale Shoshin, Made in Pata-Rât, Asociației Colectiv A și ale Fabricii de Pensule. Inaugurarea noului spațiu comun va avea loc la începutul lunii martie, locația fiind situată în apropierea centrului orașului”, a mai precizat Anton, membru în Consiliul Director al Fabricii de Pensule.

Premiul pentru Rezistență în Cultură obţinut la Gala Premiilor Administrației Fondului Cultural Național 2019 este foarte important pentru sectorul cultural independent, fiind acordat organizațiilor care au activat îndelung și care au avut un impact deosebit în dezvoltarea scenei artistice.

Related posts

Leave a Comment