O expoziție inedită, dedicată istoriei viciului fumatului, va putea fi admirată la Cluj, de mâine, de la ora 13.00, în Biblioteca Centrală Universitară. Este vorba de o expoziție intitulată ”Patimă și viciu, artă și fum – o istorie ilustrată a fumatului în România”. Evenimentul este organizat de istoricii Ancuța – Lăcrămioara Chiș și Ucu Bodiceanu.Cei doi au reconstituit istoria fumatului cu ajutorul unor imagini inedite, pe care le-au inclus și într-un album istoric. ”Expoziția cuprinde aproximativ 150 de fotografii într-o panoplie fascinantă a obiectelor și tabieturilor fumatului. Este o altfel de istorie a unui obicei controversat povestită prin intermediul imaginii. Inițiativa noastră este prima care prezintă arta declanșată de acest viciu care bântuie de secole viața românilor. De la boierii care nu se puteau dezlipi de ciubucele lor uriașe cu tutunul turcesc de cea mai bună calitate, la țăranii care fumau tutunul din producția proprie, regii României, fumători cu toții, mari personalități ale culturii române ”cu fumuri”, cutii luxoase de tutun, dar și țigaretele comuniste care au făcut istorie (Snagov, Mărășești, Carpați… fără filtru, etc.), totul alături de cele mai elegante lulele, însoțite de cele mai rafinate tabieturi”, spun cei doi istorici. Ei mai spun că expoziția va avea și alte piese inedite. ”Reclame din perioada interbelică la țigarete pentru femei, reclame la țigări denicotinizate din anii `30, celebrele țigări Regale devenite peste noapte Republicane, brichete în formă de carte de rugăciuni sau tabachere pentru prizat tabac au creat o întreagă cultură paralelă marii industrii a tutunului”, spun organizatorii.
Related posts
-
Linie, Structură, Memorie Maria: Reichert-Sârbu, Epaminonda Tiotiu și Monica Vasinca
Expoziția „Linie, Structură, Memorie”, găzduită la Galeria Parter din Cluj-Napoca, reunește lucrările a trei artiști importanți... -
Eveniment pentru întreaga familie în Bună Ziua: Programul celei de-a VI-a ediții „Hai să facem Ziua Bună”
Locuitorii din cartierul Bună Ziua și toți clujenii sunt invitați în weekendul 4–6 septembrie 2026 la... -
Zilele Culturale Maghiare ajung la final cu târguri, concerte mari și tururi ghidate VEZI programul din weekend
Cea de-a 17-a ediție a Zilelor Culturale Maghiare din Cluj se apropie de final, însă weekendul...
