UP DATE Peste 1000 de oameni, înghesuiți pe Aeroportul din Cluj – Cine e vinovat?

În ciuda măsurilor de distanțare socială luate de autorități, mai mult de 1.000 de oameni s-au înghesuit la intrarea în Aeroportul Internațional Cluj-Napoca. Aglomerația formată a exasperat autoritățile, relatează Via Cluj TV.

Este vorba de muncitori sezonieri, care pleacă în Germania pentru a munci în domenii precum agricultura. Transportul lor a fost organizat de un operator privat, cu zboruri charter. În ciuda faptului că zborurile erau programate în intervalul orar 13.00 – 21.00, toți muncitorii au fost aduși, cu autocarele, în același timp. Oamenii au venit împreună și vor călători tot împreună spre Germania, au precizat autoritățile.

Prefectul Mircea Abrudean a trimis jandarmii pentru a-i dispersa pe muncitori. El afirmă că, din primele date culese la fața locului de către forțele de ordine, rezultă că vina aparține operatorului privat și a anunțat că a pornit o anchetă în acest sens.

El a adăugat că membrii conducerii aeroportului au organizat doar admiterea în clădirea aerogării, iar în această privință nu au fost semnalate nereguli, până acum.

Germania a anunțat că a deschis piața muncii pentru 800.000 de muncitori sezonieri, inclusiv români.

UP DATE 1:

Au apărut imagini care arată că, în interiorul aeroportului, regulile de distanțare socială au fost respectate.

UP DATE 2

Polițiștii de la Serviciul Transporturi din Cluj au început o anchetă penală în acest caz.

”Urmare a imaginilor și informațiilor apărute în spațiul public privind situația de pe Aeroportul Internațional „Avram Iancu” Cluj, vă informăm că la nivelul S.R.P.T. Cluj Napoca a fost deschis un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 352 Cod Penal sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj Napoca.

În cursul zilei de astăzi, polițiștii din cadrul S.R.P.T. Cluj Napoca, în temeiul art. 292 Cod de Procedura Penală s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, prevăzută de art. 352 Cod Penal, în cauza privind situația persoanelor aflate in cursul acestei dimineți pe Aeroportul Internațional „Avram Iancu” Cluj.

Cauza se afla sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj Napoca”, a anunțat prefectul Mircea Abrudean.

Related posts

Leave a Comment