
Cel mai mare oraş din Australia, Sydney, a fost învăluit, miercuri dimineaţa, într-un praf roşu adus de vânturile puternice venite din deşerturile din apropiere. Zborurile internaţionale au fost redirecţionate, transportul public a fost ntrerupt, iar solicitările celor care au nevoie de asistenţă medicală din cauza dificultăţilor de respiraţie sunt foarte numeroase.Nimeni nu a fost rănit, dar poliţiştii au atenţionat motocicliştii să-şi ia măsuri de precauţie pe şosele. Autorităţile au închis circulaţia cu feribotul in zona celebrului Sydney Harbour pentru ca nu este vizibilitate,relatează AFP. Qantas, linia nationala de transport aerian, a anunţat că miercuri vor fi întârzieri mari ale curselor.
Poluarea aerului a atins niveluri record miercuri, serviciile de ambulanţă primind peste 250 de apeluri până la prânz de la oameni care nu puteau respira. Cei care suferă de astm sau de afecţiuni ale inimii sau plămânilor au fost avertizaţi să nu plece de acasă.
Astfel de furtuni de nisip nu au mai fost în zona din 1940, spun experţii. O asemenea pâclă înecăcioasă de praf este un fenomen neobişnuit pentru Sydney şi a fost adusă de vânturile şi condiţiile meteo mai puţin obişnuite din ultimele zile. Meteorologii au spus că astăzi vânturile îşi vor mai pierde din intensitate.