Colecţionarii vor putea să cumpere de azi moneda oficială a primului an de pontificat al Papei Francisc. Faţa monedei îl reprezintă pe Sfântul Părinte zâmbind şi dând binecuvântarea, cu următorul text înscris în cerc: „Franciscus Pont. Max An. I”. Pe revers este o imagine din Evanghelie, cu Isus chemându-l pe Matei să îl urmeze, fiind tot în cerc înscris motoul actualului Pontif: „Vidit ergo Jesus publicanum et quia miserando atque eligendo vidit, ait illi: ‘sequere me’.” („Isus a văzut un vameş şi, întrucât l-a privit cu iubire milostivă în vederea alegerii Sale, i-a spus: ‘Vino după Mine’.”)Pasajul este dintr-o predică a Sfântului Beda Venerabilul, având o importanţă particulară pentru Papa Francisc. În sărbătoarea Sf. Matei, în 1953, la vârsta de 17 ani, Jorge Mario Bergoglio a simţit pentru prima oară, în mod special, prezenţa iubitoare a lui Dumnezeu în viaţa sa. După ce s-a spovedit, a simţit chemarea lui Dumnezeu de a intra în viaţa călugărească, urmând exemplul Sf. Ignaţiu de Loyola. Fiecare monedă va fi însoţită de un certificat de autenticitate, cu sigiliul secretariatului de stat şi al monetăriei italiene. Moneda de 44 de milimetri a fost concepută de Mariangela Crisciotti şi produsă de Monetăria Statului şi de Institutul Poligrafic, fiind disponibilă în trei variante: din aur, din argint şi respectiv din bronz, scrie Catholica.ro.
Related posts
-
Ghidul cumpărăturilor pentru școală: De unde cumpărăm haine și rechizite și cât ne costă să pregătim un elev pentru noul an școlar
Numărătoarea inversă până la clopoțelul începutului de an școlar a intrat în linie dreaptă, iar pentru... -
23 august 1944, actul prin care viteazul Rege Mihai I a pus capăt fascismului în România
23 august 1944 reprezintă un moment de cotitură din istoria României. Tânărul și viteazul Rege Mihai... -
Zeci de mii de oameni la pelerinajele din Cluj de Sfânta Maria
Zeci de mii de oameni, din toate colțurile țării, s-au strâns la pelerinajele organizate de Adormirea...
