Ceea ce se planifica pe internet s-a manifestat în stradă. Am văzut multe cupluri, mai ales oameni de o anumită vârstă. Dacă partidele politice erau puţin reprezentate, sindicatele erau complet absente. Rare erau grupurile de mai mult de cinci persoane. Această manifestaţie regrupa indivizi care făcuseră alegerea de a ieşi dintr-o societate anonimă pentru a intra într-o comunitate compusă din necunoscuţi.
Profilul şi revendicările indignaţilor, greu de stabilit
Motivaţiile lor păreau să varieze. O persoană în vârstă a evocat teama sa de război. Un grup de tineri a refuzat cu încăpăţânare să-şi retragă măştile inspirate de la personajul “V de la Vendetta”. În rândurile manifestanţilor, găseam atât farsori cât şi cetăţeni care îşi îndeplineau serios o operă misionară. Dificil de stabilit profilul şi revendicările indignaţilor. Dar această întrebare nu este poate cea care contează cel mai mult. Alte două contează fără îndoială mai mult: cum a apărut acestă formă de contestare? Şi cum poate fi potenţialul său exploatat pentru societate?
În această mişcare, contestarea pe drumurile publice nu mai este un mijloc pentru a susţine lupta unui sindicat sau a unui partid politic. Sunt cetăţenii înşişi cei care se reprezintă. Constestaţia este îndreptată împotriva instituţiilor, dar ei înşişi se feresc să se instituţionalizeze. Fiecare ia în mod individual iniţiativa de a manifesta, şi prin acest act de contestare, intră în comunitate.
Preşedintele american Barack Obama, care a reacţionat întotdeauna la revendicările politice ale cetăţenilor punând aceeaşi întrebare, “Where is the movement?” [Unde este mişcarea?], se regăseşte astăzi în faţa unui curent care nu are revendicări comune. Procesul tradiţional al protestelor s-a inversat. Acest diagnostic, stabilit iată, acum câteva zile de profesorul american de jurnalism Jeff Jarvis referitor la mişcarea new-yorcheză – poate de asemenea să se aplice Germaniei: aveam aici de-a face cu o “revoluţie prin hashtag” [Hash Tag, procedeu utilizat pe reţelele sociale pentru a adăuga informaţii aditionale unui tweet, prin diez # ]. Expresia este hiperbolică, căci această mişcare nu este o revoluţie. Chiar dacă demonstrează o mutaţie structurală interesantă.
„Hashtag” a devenit un mijloc eficace de a coordona comunicarea
Utilizat pe reţelele sociale pentru a clasa pe teme informaţiile şi comentariile, „hashtag” a devenit un mijloc eficace de a coordona comunicarea, şi slăbeşte o altă logică centralizatoare aflată până atunci în vigoare: autoritatea autorului. Se discută întrebări de fond – sau mai bine: asociem aici întotdeauna mai des cetăţeanul – acolo unde apare un hashtag corespunzător, fără să fim dependenţi de mijloacele de comunicare dominante. Deocamdată, rolul hashtag în dezbaterea publică pare încă limitat. Dar inovaţia este demnă de interes în Germania, mai ales de partidele oficiale. Programele politice, care îşi pierd sensul de mult timp, actualizate în funcţie de termenele electorale şi concepute pentru o validitate pe termen mediu, ar trebui să piardă şi puţina credibilitate care le rămâne. În loc, noi forme de comunicare între politică şi opinia publică văd lumina zilei, fondate pe dezbaterea continuă.
Împingând analiza şi mai departe, am putea spune că mişcarea indignaţilor nu este o revoltă cum ne-am obişnuit să vedem, ci faţa unei noi forme de angajament politic. Dacă această participare a cetăţenilor se orientează încă spre forme de acţiune cunoscute, ea se bazează totuşi pe mecanisme complet noi. De acum înainte, ea demonstrează un potenţial de mobilizare considerabil. Şi se distinge mai ales printr-un lucru: ea triumfă asupra descurajării faţă de politică.
