Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare meteorologică de Cod Galben de instabilitate atmosferică accentuată, valabilă pentru mai multe regiuni ale țării, inclusiv și pentru județul Cluj. Avertizarea este valabilă pentru ziua de luni, 4 august, până marți, 5 august, ora 01:00. Zonele vizate includ Transilvania, nordul și nord-vestul Moldovei, cea mai mare parte a Olteniei, sudul Banatului, precum și zonele montane. Astfel, meteorologii informează că în cursul zilei de luni, instabilitatea atmosferică se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii cu rafale de…
Read MoreNews
Liturghie greco-catolică la Wonder Family Fest
Sute de persoane au luat parte la un moment spiritual organizat în cadrul celui mai mare festival dedicat familiilor din România, Wonder Family Fest. Este vorba de liturghia greco-catolică, oficiată chiar pe scena principală a festivalului. Serviciul religios a fost condus de protopopul greco-catolic de Cluj, pr. Mircea Marțian, alături de alți patru preoți, printre care pr. Remus Tegzeșiu, parohul greco-catolic din Făget, ori pr. Sorin Ivan, preotul greco-catolic din Cetatea de Baltă. Imnurile liturgice și cântece religioase au fost interpretate de Trio Oprean, precum și de corul de copii…
Read MoreSportinCluj: FC U Cluj a remizat în deplasare la Sibiu
FC Universitatea Cluj a remizat în partida disputată în deplasare cu FC Hermannstadt. Scorul final al partidei a fost de 2-2, potrivit SportinCluj.ro. Clujenii au deschis scorul, în finalul primei reprize, prin Mammadou Thiam. Sibienii au egalat, apoi au preluat conducerea, în doar patru minute. Sergiu Buș a egalat în minutul 50, iar Clement Neguț a majorat scorul, în minutul 54. Universitatea Cluj a egalat în minutul 72, prin Alessandro Murgia.
Read MoreMarțea clătitelor, sărbătoarea creștină din Evul Mediu
Marțea Grasă, cunoscută și sub numele de Ziua Clătitelor, este ziua dinaintea începerii Postului Mare, în Miercurea Cenușii la catolici. Sărbătoarea a marcat sfârșitul sezonului anterior Postului Mare și este ținută în multe țări creștine prin spovedanie și consumul de clătite și dulciuri. Marțea Clătitelor este înrădăcinată în tradiția creștină, datează cel puțin din anul 1000 e.n. și marchează ultima zi înainte de Postul Mare. Din punct de vedere istoric, credincioșii își mărturiseau păcatele și consumau alimente bogate în calorii, cum ar fi carnea, ouăle și lactatele, ca să se…
Read MoreCare a fost rolul femeilor în Sparta
Femeile spartane erau cunoscute în Grecia antică pentru că aveau mai multă libertate decât alte femei din insulele grecești. Puteau deține proprietăți, erau mai bine educate și aveau reputația – în special în rândul non-spartanilor – de a fi dominante. Cu toate acestea, majoritatea relatărilor care au supraviețuit provin de la persoane din afară și sunt părtinitoare, ceea ce le face nesigure. Sparta este unul dintre puținele state grecești, alături de Atena și Gortina, cu dovezi detaliate despre rolurile femeilor, majoritatea din perioada clasică, dar probabil reflectând tradiții mai vechi.…
Read MoreRednex și No Mercy au încins atmosfera la Wonder Family Fest
La Cluj-Napoca a început cel mai mare festival din România dedicat familiilor. Este vorba de Wonder Family Fest, organizat pe un domeniu turistic aflat pe Dealul Feleacului. Zeci de mii de oameni sunt așteptați la acest festival, care aduce la Cluj artiști români și internaționali, zone de joacă, piscine, un parc pentru aventură, un parc al dinozaurilor, zone pentru servirea mesei, zone pentru sport, precum și multă veselie. Festivalul se va încheia cu Revelionul de vară. Rednex și No Mercy au fost artiștii care au animat atmosfera în prima seară…
Read More“Octavian Goga: ipostaze ale unei personalități”
Continuând misiunea de colecționare, cercetare, conservare și restaurare, comunicare și expunere a mărturiilor materiale și spirituale despre viața și activitatea poetului Octavian Goga, în scopul cunoașterii, educării și recreerii publicului vizitator, la Muzeul din Ciucea a fost inaugurată expoziția literară, fotografică și de artă plastică “Octavian Goga: ipostaze ale unei personalități”. În cadrul acesteia sunt prezentate portrete și fotografii care îl arată pe Goga în diverse ipostaze lirice, pornind de la ideea unui propovăduitor de credinţe şi idealuri, al unui continuator al tradițiilor care în poeziile sale reliefează dascăli şi…
Read MoreRomânia are potențialul de a atrage investiții uriașe în centre de date
România are capacitatea de a deveni un mare jucător într-un domeniu aflat în plin avânt. Este vorba de dezvoltarea centrelor de date. Aceste centre sunt tot mai căutate și mai utilizate în contextul dezvoltării rapide a unor domenii precum Inteligența Artificială, cloud-ul sau blockchain-ul. În prezent, România este una dintre cele mai atractive piețe pentru investitorii în centrele de date, relevă un studiu realizat de o companie internațională de consultanță, Cushman&Wakefield Echinox. Studiul analizează piața centrelor de date din România. În prezent, există 59 de astfel de centre funcționale, care…
Read MoreSolicitarea cărții electronice de identitate se poate face la oricare serviciu de evidență a populației, indiferent de locul domiciliului
Direcția Generală pentru Evidența Persoanelor inițiază, la nivel național, proiectul pilot de preluare a cererilor pentru eliberarea cărții electronice de identitate (CEI) indiferent de locul de domiciliu al solicitantului. Persoanele interesate vor putea depune cererile începând cu data de 1 august 2025. Mai exact, cererile cetățenilor pentru eliberarea cărții electronice de identitate se preiau și se se soluționează de către oricare serviciu public comunitar de evidență a persoanelor indiferent de locul unde aceste persoane își au domiciliul. Totodată, cartea va putea fi ridicată de la nivelul oricărui serviciu public comunitar…
Read MoreTarif nou pentru pașapoartele simple temporare
Contravaloarea pașapoartelor simple electronice și a celor simple temporare va fi de 265 de lei (TVA inclus), indiferent de tipul documentului solicitat, începând cu data de 1 august 2025. Noua taxă se aplică tuturor cererilor depuse la serviciile publice comunitare de pașapoarte din întreaga țară. Astfel, prin această modificare se introduce un tarif unic, ceea ce înseamnă că atât pașaportul simplu electronic, cât și cel temporar vor avea același cost de eliberare. Cei care au efectuat deja plata înainte de 1 august vor beneficia de valabilitatea documentelor justificative. Astfel, nu…
Read More