News

Cum vor fi reluate cursurile în școlile din județul Cluj

Inspectoratul Școlar al județului Cluj a stabilit modul în care vor fi reluate cursurile în județ. La nivelul județului Cluj, 51 de unități de învățământ preuniversitar vor funcționa în Scenariul 1 care presupune participarea zilnică a tuturor preşcolarilor şi a elevilor în unităţile de învăţământ, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie. Acest scenariu se aplică în acele unități administrativ-teritoriale în care incidența cumulată a cazurilor din localitate, în ultimele 14 zile, este mai mică sau egală cu 1/1.000 de locuitori; 389  de unități de învățământ preuniversitar vor adopta…

Read More

Incidența COVID-19, scade la 2,03, la Cluj

Rata incidenței COVID-19 pe județul Cluj este de 2,03. Situația epidemiologică, în județ, se prezintă astfel: în ultimele 24 de ore, 147 persoane din județul Cluj, au fost confirmate pozitiv cu infecție COVID-19; total număr de teste 311 din care 151 diagnostic grupe de risc, 13 teste efectuate la cerere și 147 teste rapide. Până în acest moment s-au realizat 487.237 de teste, la nivelul județului Cluj; 87 persoane internate în ATI; total vindecați și externați 2.262 din care 1.733 din județul Cluj; total decedați 907 din care 570 din…

Read More

ClujInsider: Scenariile după care se redeschid școlile, incluse pe harta UBB

Scenariile după care se redeschid școlile în data de 5 mai 2021 pot fi consultate și pe harta creată de către cercetătorii Universității “Babeș Bolyai” (UBB) din Cluj-Napoca în cadrul proiectului de cercetare Romanian Economic Impact Monitor. Specialiștii UBB au adăugat pe hartă și funcția “Școală”, astfel că, atunci când este selectată localitatea, este indicat și scenariul după care se vor ține cursurile în localitatea respectivă. Prin urmare, în cazul localităților cu o incidență a infectărilor sub 1 la mie, adică în scenariul verde, apare indicația “prezență fizică”, iar în…

Read More

Elevii revin, fizic, la ore VEZI care sunt cele două scenarii de funcționare a școlilor

Potrivit ordinului comun al Minsterului Sănătății și Ministerului Educației, semnat în data de 29 aprilie2021, școlile vor funcționa, din data de 5 mai 2021, după două scenarii. „Miercuri, 5 mai, vor merge la şcoală cu prezenţă fizică absolut toţi copiii din grădiniţe. Toţi elevii din învăţământul primar, inclusiv clasa pregătitoare, vor începe şcoala cu prezenţă fizică de miercuri, 5 mai”, a precizat ministrul Sorin Cîmpeanu. Astfel, în localitățile cu o rată a infectărilor cu SARS-CoV-2 mai mare de 1 la mie, dar în care nu este instituită carantina, vor participa,…

Read More

Care este mesajul de Paști al PS Claudiu Lucian Pop

Episcopul greco-catolic de Cluj-Gherla, PS Claudiu Lucian Pop, le-a transmis clujenilor mesajul de Paști. El îi îndeamnă pe clujeni să considere suferințele individuale drept pași spre Mântuire. În mesajul său, PS Claudiu Lucian Pop a amintit personalitatea predecesorului său, PS Florentin Crihălmeanu, dar și de jertfa martirilor și mărturisitorilor credinței din secolul XX. Iată textul scrisorii pastorale: Iubiți credincioși, Din mila Domnului, sărbătorim și anul acesta Învierea și suntem chemați să răspundem încă o dată provocării de a rosti „Cristos a înviat!” din tot sufletul și nu din obișnuință, din…

Read More

Care este mesajul de Paște al IPS Andrei, mitropolitul ortodox al Clujului

Mitropolitul ortodox al Clujului, Maramureșului și Sălajului și Arhiepiscop al Vadului, Feleacului și Clujului, IPS Andrei Andreicuț, a adresat credincioșilor o scrisoare pastorală de Învierea Domnului. †ANDREI Din harul lui Dumnezeu, Arhiepiscop al Vadului, Feleacului şi Clujului și Mitropolit al Clujului, Maramureşului şi Sălajului,   Preacucernicului cler, Preacuviosului Cin Monahal şi iubiților noştri credincioși, le transmitem promisiunea Mântuitorului: „Cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi!” (Ioan 11, 25)   „Pământul nostru-i scump și sfânt, că el ni-e leagăn și mormânt!”[1]     „Și coborându-L, L-au înfășurat în giulgiu…

Read More

Scrisoarea Pastorală de Învierea Domnului a Cardinalului Lucian Mureșan

Preafericirea Sa Cardinalul Lucian Mureșan, Arhiepiscop Major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, Mitropolit al Blajului și Arhiepiscop de Alba Iulia și Făgăraș, a adresat credincioșilor o emoționantă Scrisoare Pastorală, cu prilejul Învierii Domnului.  Iată conținutul ei: † Cardinal Lucian prin harul şi mila Bunului Dumnezeu, Arhiepiscop și Mitropolit al Arhieparhiei de Alba Iulia și Făgăraș, Arhiepiscop Major al Bisericii Române Unită cu Roma, Greco-Catolică, în deplină comuniune de credinţă cu Sfântul Scaun Apostolic al Romei Onoratului cler împreună slujitor, cuvioşilor călugări şi călugăriţe, iubiţilor credincioşi greco-catolici şi tuturor creştinilor…

Read More

VIDEO New Moldavian Sound, un concert de jazz cum nu s-a mai văzut

Chișinăul a găzduit un superb concert de jazz. Acesta a fost organizat în 30 aprilie, chiar de Ziua Internațională a Jazz-ului, care, pentru ortodocși și pentru greco-catolici, a coincis și cu Vinerea Mare. Concertul a fost transmis de Via Cluj TV. Iată anunțul organizatorilor: Jazz’n Chișinău vă invită la Jazz Internațional Day. În program : Valeriu Culea – keys/leader Garry Tverdohleb – drums Mihaela Handuca – vocal Anton Diatko – sax/flute Nick Morrozow – bass Mulțumiri nenumărate partenerilor noștri : Directia Cultura a municipiului Chișinău; Platforma „Cultură”, coordonată de Comitetul…

Read More

2021, anul relansării pentru Aeroportul Internațional Cluj

Transporturile aeriene încep să își revină după scăderile dramatice provocate de pandemia de coronavirus. Aeroportul Internațional din Cluj-Napoca trece printr-o perioadă de relansare. Conducerea aeroportului a reușit să atragă inclusiv noi companii aeriene: British Airways va lega prin zboruri directe aeroportul clujean și hub-ul aerian de la Heathrow Londra. Anul 2021 a adus relansarea activității Aeroportului Internațional din Cluj-Napoca. În premieră, compania britanică de stat va opera zboruri de la Cluj, spune directorul aeroportului, David Ciceo. În această perioadă, au fost reluate și zborurile către alte destinații. Cinci dintre aceste…

Read More

SportinCluj: CFR l-ar putea transfera pe Alexandru Crețu

Campioana României, CFR Cluj, ar putea transfera din vară un nou mijlocaș. Este vorba de Alexandru Crețu, component al echipei naționale de fotbal, potrivit SportinCluj.ro. În prezent, acesta este legitimat la Maribor, în Slovenia. Transferul său depinde de viitorul lui Mihai Bordeianu, care este împrumutat până la vară. Dacă împrumutul lui Mihai Bordeianu va fi prelungit, este posibil ca CFR Cluj să renunțe la intenția de a-l transfera pe Alexandru Crețu.

Read More