Aeroportul Cluj ar putea depăși un milion de pasageri în 2021, în ciuda pandemiei, a spus la Via Cluj TV directorul general David Ciceo. El a precizat că în iulie traficul a fost de 70 la sută raportat la luna iulie a anului 2019 și de șase ori peste cel înregistrat în iulie 2020. „Am reușit să reluăm aproape toate destinațiile și avem și în plus. În total sunt 48 de destinații unice de pe Aeroportul Cluj, e adevărat, cu un grad de încărcare ceva mai redus. În continuare, dorim…
Read MoreNews
Jazz in the Park 2021 revine la Cluj cu o ediție specială
Festivalul Jazz in the Park 2021 se întoarce la Cluj-Napoca, într-o ediție specială, cu o serie de concerte desfășurate în mai multe locații din municipiu. Deschiderea oficială a evenimentului mult așteptat de iubitorii de jazz va avea loc azi, joi, 2 septembrie 2021, la ora 20.30, în Iulius Parc, cu un program susținut de Fanfare Ciocârlia. Ediția din acest an, prima în care vor fi organizate concerte în mai multe zone, se va desfășura în perioada 2-5 septembrie. Astfel, publicul este așteptat să petreacă timp de calitate și să se…
Read MoreSportinCluj: Mihai Bordeianu a semnat cu CFR Cluj
Continuă seria revenirilor la CFR Cluj, după întoarcerea lui Dan Petrescu. Primul a revenit mijlocașul argentinian Juan Emanuel Culio, care ar putea deveni și antrenor secund. De asemenea, a semnat un nou contract și Mihai Bordeianu. El a părăsit Arabia Saudită și are șanse mari să reintre și în circuitul echipei naționale de fotbal, potrivit SportinCluj.ro. ”Suntem bucuroși să vă anunțăm că mijlocașul Mihai Bordeianu a revenit în Gruia! Sosit pentru prima dată la echipa noastră de la FC Botoșani în ianuarie 2018, Mihai Bordeianu a contribuit la câștigarea celor…
Read MoreMedicul Octavian Jurma: Organizarea festivalurilor înseamnă sacrificarea școlilor!
Unul dintre cei mai cunoscuți epidemiologi din România, medicul Octavian Jurma, este de părere că autoritățile sacrifică începutul anului școlar de dragul organizării festivalurilor. El a adăugat că, în condițiile creșterii numărului de cazuri de infectare a persoanelor vaccinate, autoritățile ar trebui să reflecteze mai mult asupra oportunității unor evenimente cu zeci de mii de participanți. În această perioadă, la Cluj, sunt programate festivalurile Jazz in the Park și Untold. Medicul Octavian Jurma contestă oportunitatea organizării unor evenimente cu mii sau zeci de mii de participanți, în condițiile în care…
Read MoreTraficul aerian își revine în ritm alert în România
Creșterea numărului de persoane vaccinate a dus la relansarea unor importante sectoare economice. Printre ele se numără și transportul aerian de pasageri. Potrivit datelor publicate de Transylvania Today, în primul semestru al acestui an, traficul de pasageri a scăzut cu 26,5 la sută față de prima jumătate a anului 2020. Însă anul trecut a avut un prim trimestru excelent, înainte de declararea pandemiei, urmat de un trimestru al doilea foarte slab. În acest an, situația a stat exact pe dos: un prim trimestru slab și o creștere accentuată a numărului…
Read MoreTeatrul „Puck” va prezenta un spectacol la UNTOLD
Artiștii Teatrului de Păpuși „Puck”, instituție de cultură din subordinea Consiliului Județean (CJ) Cluj, vor susține vineri, 10 septembrie 2021, de la ora 11:00, un spectacol în cadrul ediției din acest an a festivalului UNTOLD. Piesa de teatru „Scufița Roșie și lupul cel flămând”, după Frații Grimm, va fi pusă în scenă în Parcul Central „Simion Bărnuțiu”, în zona standului Consiliului Județean Cluj din cadrul festivalului. În această nouă versiune a poveștii, accentul se pune pe interacțiunea cu micii spectatori, în scopul de a le stimula imaginația, creativitatea și pofta…
Read More60 de persoane confimate cu SARS-CoV-2, la Cluj, din peste 1 600 de teste
În ultimele 24 de ore, la nivelul județului Cluj, 60 de persoane au fost confirmate pozitiv cu infecție COVID-19. Situația epidemiologică, în județ, se prezintă astfel: rata incidenței pe județul Cluj: 0,72; total număr de teste: 1.606 din care 375 diagnostic grupe de risc, 395 teste efectuate la cerere și 836 teste rapide. Până în acest moment s-au realizat 626.931 de teste, la nivelul județului Cluj; 12 persoane internate în ATI; total vindecați și externați: 3.009 din care 2.061 din județul Cluj; total decedați: 1.058 din care 666 din județul…
Read MoreSchimburile comerciale româno-germane au intrat pe trend ascendent
Conform celor mai recente date comunicate de Biroul Federal de Statistică (Destatis) din Germania, volumul schimburilor comerciale dintre Germania și România s-a redresat semnificativ în prima jumătate a anului 2021, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. Exporturile către România s-au ridicat la 9 mld. EUR, în creștere cu peste 24% față de aceeași perioadă a anului trecut, în timp ce importurile au crescut la 7,4 mld. EUR (+17,2%). Cu un volum al schimburilor comerciale de 16,4 mld. EUR (+20,5%) în primele șase luni ale anului, România ocupă locul 20…
Read MoreCod Galben de inundații pentru râul Someș din Cluj
Un Cod Galben de viituri și depășiri ale cotelor de atenție pe mai multe râuri din ţară, între care şi râul Someș, din județul Cluj a fost emis de către Institutul Național de Hidrologie și Gospodărie a Apelor (INHGA). Acesta este valabil de marţi, 31 august 2021, de la ora 14:00 până joi, 02 august 2021, ora 12:00. Astfel, ploile abundente pot produce scurgeri importante de pe versanți, torenți și pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundații locale și creșteri de debite ale apelor râurilor. Printre…
Read MoreBACALAUREAT 2021: Rezultatele sesiunii de toamnă CLUJUL este primul după rata promovabilității
Primele rezultate ale sesiunii august-septembrie a examenului de bacalaureat 2021 au fost publicate de către Ministerul Educației. Rata de promovare a sesiunii de toamnă a examenului de bacalaureat, la nivel național, este 30,3%, în timp ce rata de promovare a examenului naţional de bacalaureat, sesiunea august-septembrie 2021, este de 36,59%. Din totalul celor 285 candidați promovați în această sesiune a examenului național de bacalaureat, 237 fac parte din promoţia curentă, iar 48 aparțin promoţiilor anterioare. Județul Cluj are cea mai mare rată de promovabilitate pentru promoția curentă: 42,9%, fiind urmat…
Read More