Naufragiul navei Utile lângă insula Tromelin în 1761

În 1781, marchizul de Condorcet a povestit tragedia naufragiaților din Tromelin, ca să ilustreze inumanitatea comerțului cu sclavi, în cartea sa – Reflecții despre sclavia negrilor, o pledoarie pentru abolirea sclaviei. Insula Tromelin este numită în onoarea lui Jacques Marie Boudin de Tromelin de La Nuguy, căpitanul corvetei franceze, Dauphine. El a sosit pe insulă la 29 noiembrie 1776 și a salvat opt sclavi malgași, care se aflau pe insulă de 15 ani.

Insula Tromelin este situată în bazinul Mascarene și face parte din Insulele Éparses. În prezent are doar 7 metri înălțime. S-a format ca un vulcan (acum erodat) și a dezvoltat un atol de corali. Insula are aproximativ 1.700 m lungime și 700 m lățime, cu o suprafață de 80 de hectare, este acoperită de tufișuri și înconjurată de recife de corali.

Accesul pe mare este destul de dificil, deoarece nu există porturi și singurul ancoraj, la nord-vestul insulei, este prost situat. Cea mai bună (dar deloc ideală) zonă de aterizare se află în partea de est a peninsulei de nord. O pistă de aterizare de 1.200 m oferă o legătură cu lumea exterioară.

Insula a fost descoperită de Franța în anii 1720 și a fost înregistrată de navigatorul francez Jean Marie Briand de la Feuillée și numită „Isla de Nisip”.

La data de 31 iulie 1761, nava franceză Utile, o fregată a Companiei Franceze a Indiilor de Est, închiriată de Jean-Joseph de Laborde și comandată de căpitanul Jean de La Fargue, transporta sclavi din Madagascar în Mauritius în contravenție cu legea maurițiană. Nava plecase din Bayonne, Franța, cu 142 de oameni.

Echipajul navei Utile au părăsit insula și le-au promis sclavilor că vor fi salvați

După o escală în Mauritius (atunci Insula Franței), nava a îmbarcat 160 de bărbați, femei și copii malgași la Foulpointe, pe coasta de est a Madagascarului, pentru a-i aduce în sclavie pe Mauritius, în ciuda interzicerii traficului decretată de guvernatorul insulei.

O eroare de navigație, din cauza utilizării a două hărți conflictuale, a făcut ca nava să se prăbușească pe recifele insulei Tromelin (numită atunci Insula Nisipului). Nava era o fregată, nu o navă de sclavi și nu era echipată cu cătușele și lanțurile care se găseau de obicei pe navele care se ocupau cu transportul sclavilor.

După naufragiu, echipajul și aproximativ 60 de malgași au reușit să ajungă pe insulă, dar restul sclavilor, deoarece erau închiși în cală, s-au înecat. Cei din Echipaj au recuperat diverse echipamente, alimente și lemne din epavă, au săpat o fântână, care le oferea apă potabilă și s-au hrănit cu hrana salvată de pe navă, țestoase și păsări.

Căpitanul Jean de Lafargue și-a pierdut mințile în urma naufragiului și a fost înlocuit de prim-locotenentul său, secundul Barthelemy Castellan du Vernet, care și-a pierdut fratele Leon în naufragiu. Castellan a construit două tabere, una pentru echipaj și alta pentru sclavi, o forjă și un cuptor, iar cu materialele recuperate din epavă, a început construcția unei bărci.

La 27 septembrie 1761, un contingent de 122 de marinari francezi (echipaj și ofițeri) a părăsit Tromelinul la bordul navei Providence. I-au lăsat pe sclavii supraviețuitori (60 de bărbați și femei malgași) pe insula pustie, promițându-le că se vor întoarce să îi salveze.

Autoritățile din Mauritius nu au vrut să trimită nicio navă de salvare pentru sclavii rămași pe insulă

Când echipajul navei a ajuns în Mauritius, marinarii au cerut autorităților coloniale să trimită o navă ca să-i salveze pe sclavii de pe insulă. Cu toate acestea, au întâmpinat un refuz categoric din partea guvernatorului, cu justificarea că Franța duce Războiul de Șapte ani și, astfel, toate navele erau ocupate, insula Mauritius fiind ea însăși sub amenințarea unui atac din partea Indiei Britanice.

Abia pe 29 noiembrie 1776, la 15 ani după naufragiu, Ensign Tromelin-Lanuguy, căpitanul corvetei Dauphine, a ajuns pe insula Tromelin și i-a salvat pe supraviețuitori – șapte femei și un copil de opt luni. Ajuns acolo, Tromelin-Lanuguy a descoperit că supraviețuitorii erau îmbrăcați în haine împletite din pene și că au reușit, în toți acești ani, să țină focul aprins (insula nu avea nici măcar un copac).

După 15 ani ai, pe insulă au mai rămas doar 8 supraviețuitori

Poporul malgaș, care a fost lăsat pe insulă, și-a construit un șopron cu pietre de coral, pentru că cea mai mare parte din lemn a fost folosit la construcția unei plutei pentru echipaj. De asemenea, au construit o belvedere în cel mai înalt punct al insulei pentru a nu rata nava care, sperau ei, va veni în ajutor. Toți erau din Țările Centrale ale Madagascarului și nu cunoșteau cum să producă alimente în mediul de coastă.

Majoritatea au murit în primele luni pe insulă. Supraviețuitorii au rămas cu Jacques Maillart, guvernatorul Mauritius (Isle de France), care i-a declarat liberi și s-a oferit să-i aducă înapoi în Madagascar, lucru pe care l-au refuzat.

Maillart a decis să boteze copilul Jacques Moyse (Moise), în ziua sosirii lui la Port-Louis, pe 15 decembrie 1776, și să-i redenumească mama Eve (numele ei malgaș era Semiavou) și să facă același lucru cu bunica copilului, pe care a numit-o Dauphine după numele corvetei care i-a salvat. Cei trei au fost primiți în casa intendentului din Mauritius, iar Tromelin a fost primul care a descris cu precizie insula care acum îi poartă acum numele.

Foto: pictură în ulei – William Edward Norton, 1876.

CITEȘTE ȘI:

Expediția arctică eșuată a lui John Franklin

Cum a fost cucerit Peru de Francisco Pizarro