Meșteșuguri tradiționale, învățate la Dej, în cadrul unei școli de vară

Zeci de copii și tineri din Dej își petrec o săptămână din vacanța de vară învățând meșteșugurile tradiționale din lumea satului de altădată.

Activitățile debutează marți, 28 iunie 2022, la ora 10:00, la Muzeul Municipal din Dej, strada 1 Mai, nr. 3.

În cadrul Școlii de Vară, organizată de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale (CJCPCT) Cluj, în parteneriat cu Muzeul Municipal Dej și Clubul Copiilor Dej, se desfășoară ateliere zilnice, care au ca activitate principală familiarizarea tinerei generații cu meșteșugurile tradiționale, precum: olărit, metaloplastie, ceramică, pictură și confecționat podoabe.

Activitățile au loc sub îndrumarea prof. Daniela Katona de la Clubul Copiilor Dej.

Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj se bucură de o bună colaborare cu Muzeul Municipal Dej, coordonator Constantin Albinetz, muzeografi Cristina Tudor și Ovidiu Rus, prin dezvoltarea unor proiecte comune, care au ca activitate principală deprinderea de către tânăra generație a meșteșugurilor, tradițiilor și obiceiurilor populare.

Related posts

Leave a Comment